x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OPEL/Legea insolvenţei, o opţiune salvatoare

OPEL/Legea insolvenţei, o opţiune salvatoare

de Florina Zainescu    |    07 Mar 2009   •   00:00

Cererea protecţiei în faţa creditorilor sub legea insolvenţei ar putea fi o opţiune pentru constructorul auto Opel, aflat în mare dificultate din pricina crizei economice.



Nici compania mamă, General Motors, nu stă pe roze: auditorii săi au ridicat "semne serioase de întrebare" referitoare la capacitatea grupului de a supravieţui fără să se pună sub protecţia legii falimentului, dacă nu reuşeşte să reducă pierderile şi cheltuielile. "În cazuri precum cel al Opel, companiile ar trebui să ia în considerare protecţia sub legea insolvenţei. Legea insolvenţei, la noi, este una modernă, prin care nu este vizată distrugerea, ci protejarea activelor economice. În opinia generală publică, insolvenţa este asociată falimentului. Dar este incorect. Trebuie să conştientizăm că, pentru a supravieţui crizei, o lege modernă a insolvenţei este o soluţie mai bună decât acţionariatul statului", a declarat ministrul german de Interne, Wolfgang Schaeuble, într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt.

Opel este într-o situaţie foarte delicată, deoarece GM nu o mai poate susţine cu lichidităţi, iar statul german pare dispus să-i acorde sprijin numai sub forma unor garanţii de stat pentru contractarea unor credite. General Motors (GM) Europe a prezentat săptămâna trecută guvernului german un plan de salvare pentru Opel, care prevedea transformarea sa în divizie independentă, la care investitori din afară să preia o participaţie de peste 25%. Preşedintele GM Europe, Carl-Peter Forster, a spus că Germania, stat în care Opel are circa 25.000 de angajaţi, va trebui să contribuie cu un ajutor de 3,3 miliarde euro pentru salvarea companiei. Însă ministrul de Finanţe german, Peer Steinbrueck, a declarat că pe baza planului prezentat, executivul nu poate lua o decizie referitoare la un eventual ajutor pentru Opel. În realitate, autorităţile de la Berlin vor să evite ca GM să beneficieze de fonduri germane. Compania americană a supravieţuit de la începutul crizei cu ajutor de la stat. Se pare chiar că a cedat Trezoreriei SUA brevetele pentru invenţiile realizate în decursul mai multor ani la Opel, drept garanţii pentru primirea ajutoarelor guvernamentale. Iar General Motors vrea acum de la guvernul SUA încă 30 de miliarde de dolari, pentru a evita declararea falimentului. Administraţia Obama a dat asigurări că lucrează "zi şi noapte" pentru a găsi cea mai bună soluţie de susţinere a companiei.

×
Subiecte în articol: economic