x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Oportunitati pentru firmele romanesti

Oportunitati pentru firmele romanesti

05 Mar 2004   •   00:00

80 de companii si-au aratat interesul de a deveni subcontractoare in procesul de reconstruire a Irakului, participand ieri, la Palatul Victoria, la un seminar pe aceasta tema.

Acelasi a fost si unul dintre subiectele dialogurilor pe care William Lash, adjunctul secretarului de stat pentru comert al SUA, l-a avut cu oficialii romani pe parcursul vizitei in Romania. "Pretul solicitat, experienta in domeniu si capacitatea de a finaliza proiectele vor fi principalele criterii de selectare a firmelor care vor participa, ca subcontractori, la procesul de reconstructie a Irakului", a declarat ieri William Lash.

Selectia subcontractorilor va incepe in perioada imediat urmatoare, primele proiecte urmand sa inceapa in luna aprilie. Demnitarul american nu a uitat sa aprecieze sprijinul acordat de catre Romania Statelor Unite in Irak atunci cand a vorbit despre rolul firmelor romanesti in procesul de reconstructie economica a Irakului. "Dorinta companiilor americane de a organiza intalniri directe cu firmele romanesti este un semn al angajamentului pe care il avem de a lucra impreuna", a spus Lash.

Firmele romanesti intentioneaza sa participe atat la licitatiile pentru obtinerea contractelor de derulare in Irak a proiectelor in domeniul constructiilor civile, al infrastructurii si in sectorul petrolier si energetic, cat si la programele coordonate in zona de Banca Mondiala si de ONU. "Pana la 1 iulie vor fi incheiate contracte de peste 5 miliarde de dolari in Irak", a precizat premierul Adrian Nastase, mentionand SNP Petrom, Rompetrol, Petrom Service, Electromontaj Bucuresti, Arcom si Arcif printre companiile candidate. (Adrian N. Ionescu)

×
Subiecte în articol: economic