Paradox. Creșterea economică ne-a adus mai multă sărăcie

În ciuda avansului economic-record din România, sărăcia a urcat la cote alarmante, călcând în picioare toate strategiile și planurile menite să reducă fenomenul la dimensiuni europene.

În mai 2015, Guvernul a aprobat Strategia privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, care își propune să micşoreze numărul persoanelor aflate în sărăcie și excluziune socială și să ajute locuitorii de la sate și din orașele mici să scape de sărăcia în muncă, adică să nu mai fie nevoiți să se împrumute de la o lună la alta, ca să-și poată achita facturile și mâncarea de zi cu zi. Rezultatul? După un an, fenomenul a crescut, în loc să se reducă. Peste 38% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat în acest an, dar aferente anului 2016. Comparând cu 2015, fenomenul a urcat de la 37,4% până la 38,8% și a ajuns cu 15,3% peste media europeană, care este de 23,5%.

Creșterea sărăciei și a excluziunii sociale în 2016 este determinată de faptul că venitul disponibil pentru segmentul de populație reprezentat de cei mai săraci 10% din populație nu a crescut, spre deosebire de situația restului gospodăriilor, consideră analiștii economici. În plus, preţurile au crescut mai repede decât salariile mici şi astfel oamenii au ajuns şi mai săraci decât erau.

Munca onestă nu te scoate din foame

În pofida nivelului relativ redus al șomajului, România are o rată foarte mare de sărăcie a persoanelor încadrate în muncă, 18,6% dintre lucrătorii angajați trăind sub pragul sărăciei relative. Aceasta reprezintă dublul ratei din Uniunea Europeană, care este de 9%. Sărăcia persoanelor încadrate în muncă este o consecință directă a productivității scăzute și a gradului mic de ocupare cu forme legale a forței de muncă mai ales în zonele rurale, în special în sectorul agricol. Pentru a reduce intensitatea acestei probleme, Guvernul și-a propus, prin Strategia privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, câteva măsuri, care cel puțin în anul 2016 au rămas doar pe hârtie.

Acestea se referă la modificarea metodologiei acordării ajutoarelor bazate pe evaluarea mijloacelor de trai pentru a mări stimulentele de angajare formală; realizarea continuă de investiții în productivitatea lucrătorilor cu venituri mici, fie prin formare la locul de muncă, fie prin învățare pe tot parcursul vieții; reglementarea pieței muncii și a dialogului social pentru a sprijini și dezvolta abilitatea lucrătorilor de a negocia salarii proporționale cu productivitatea lor. Din păcate aceste măsuri nu au dat rezultate având în vedere că în 2015, anul când strategia a fost elaborată și aprobată, rata sărăciei în muncă era de 18,6% și a rămas la fel și în 2016. Estimările arată că abia în 2017 procentul va scădea la 17,1%.

Cum a evoluat rata sărăciei în muncă

Anul procent

2007. 16,5%
2008.  16,9
2009.  17,2
2010.  17,6
2011.  18,9
2012.  18,9
2013.  18,1
2014.  19,7
2015.  18,6
2016.  18,6

Sursa: Eurostat

Nordul Moldovei, de patru ori mai sărac decât zona Capitalei

Nu s-au făcut progrese notabile nici în ceea ce privește rata sărăciei relative, care a fost de 25,4% în anul 2015 și a scăzut nesemnifictiv până la 25,3% în 2016. Estimată pe baza veniturilor totale disponibile, exclusiv contravaloarea consumului din resurse proprii ale gospodăriei, sărăcia este inegal distribuită şi în profil regional. În anul 2016, rata sărăciei a fost de aproape patru ori mai mare în regiunea Nord-Est, de peste trei ori mai mare în regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia ṣi Sud-Est decât în regiunea Bucureşti-Ilfov. În anul 2016, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est (36,1%), Sud-Vest Oltenia (34,2%) ṣi Sud-Est (31,2%), iar cea mai mică, în Bucureṣti-Ilfov (10,2%). Din analiza evoluţiei ratei sărăciei în anul 2016 faṭă de 2013, se observă că aproape în toate regiunile s-au înregistrat creşteri în ultimul an. Cele mai mari s-au întâlnit în regiunea Bucureṣti-Ilfov (6,1 puncte procentuale), urmate de regiunile Centru, Vest ṣi Sud-Muntenia (cu 2,6, 2,4 ṣi, respectiv, 2,1 puncte procentuale).

Rata sărăciei a scăzut faṭă de 2013 doar în regiunea Sud-Est, cu 1 punct procentual

Rata sărăciei pe regiuni de dezvoltare

Localitățile mici, cele mai afectate

Și în cadrul zonelor există discrepanțe semnificative. Sărăcia este mai pronunțată în zonele rurale și în localitățile urbane de dimensiuni mici declarate recent orașe. Aproximativ 6% din populația rurală și 3% din populația urbană trăiesc în zone marginalizate, unde capitalul uman redus se combină cu un grad redus de ocupare formală și de condiții de locuire adecvate. Deși Guvernul și-a propus să reducă discrepanțele regionale și dintre localități, nici aici nu se văd rezultate. Concret, în strategie se propune să se elimine sau să se reducă semnificativ zonele de sărăcie concentrată, ratele scăzute de ocupare a forței de muncă, nivelul scăzut de educație și condițiile de locuire inadecvate din comunitățile marginalizate în care locuiește aproximativ 5% din populație. Până acum, aceste obiective au rămas la stadiul de vise.

Riscul de excluziune socială

Și riscul de excluziune socială este inegal distribuit în profil regional, păstrând cam aceeaşi distribuţie a regiunilor ca şi în cazul ratei sărăciei relative. Aşadar, cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială se înregistrează în regiunea Nord-Est, urmată îndeaproape de regiunile Sud-Est ṣi Sud-Vest Oltenia. De remarcat este faptul că în anul 2016 faṭă de 2015, rata sărăciei sau excluziunii sociale a crescut în regiunea Bucureṣti-Ilfov cu 12,4 puncte procentuale.

Procentul românilor expuși riscului de sărăcie și excluziune socială

Anul 2008              44,2%

2009. 43,1%
2010. 41,4%
2011. 40,3%
2012. 41,7%
2013. 40,4%
2014. 40,2%

2015                   37,4%

2016                   38,8

Femeile sunt mai expuse la sărăcie din cauza carierelor mai scurte, a vârstei mai reduse de pensionare și a contribuțiilor mai scăzute la fondul de pensii.

Persoanele care locuiesc în zonele rurale sunt de două ori mai expuse la riscul de sărăcie sau de excluziune socială decât persoanele care locuiesc în orașe.

Riscul de sărăcie sau de excluziune socială este cel mai mare în rândul tinerilor, al familiilor cu copii, al romilor, al persoanelor cu handicap, al populației rurale și al persoanelor inactive, potrivit Comisiei Europene.

Regiunea de Nord-Est prezintă cele mai ridicate rate de sărăcie, toate cele șase județe ale sale având un risc ridicat de sărăcie. Prin comparație, regiunea de Sud a țării este eterogenă, cuprinzând județe cu rate de sărăcie foarte ridicate cum ar fi Călărași și Teleorman, dar și alte județe cu rate de sărăcie relativ reduse, cum ar fi Prahova.

Casetă în text

Obiectivele strategiei. Cum trecem de la vise la realitate

În 2020, la încheierea Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei, România ar trebui să fie o ţară în care: 

Toţi cetăţenii să aibă oportunităţi egale. Tuturor persoanelor trebuie să li se ofere oportunitatea de a participa pe deplin la viaţa economică, socială, politică şi culturală a societăţii în care trăiesc şi de a se bucura de beneficiile acestei participări.. 

Nevoile elementare ale tuturor cetăţenilor să fie satisfăcute. Împreună cu respectarea şi apărarea drepturilor fundamentale ale omului, una dintre principalele premise ale calităţii vieţii este satisfacerea nevoilor elementare ale cetăţenilor privind locuirea, alimentaţia, electricitatea, igiena şi siguranţa, precum şi cele privind serviciile de bază, precum educaţia, sănătatea şi serviciile sociale.

Toate persoanele să fie apreciate şi să trăiască demn. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi (art. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului). Când o persoană se simte apreciată şi trăieşte cu demnitate, este mai probabil să deţină controlul asupra propriei vieţi şi să participe activ în societate.