x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Patria high-tech

Patria high-tech

21 Apr 2004   •   00:00

Daca treceti zilele acestea pe la Romexpo, puteti suna gratis oriunde in Romania sau in lume sau admira cele mai noi "jucarii" high-tech. Ieri a luat startul Expozitia Internationala de Tehnologia Informatiei si Comunicatii CERF 2004.

Ieri a fost deschisa la Romexpo expozitia CERF 2004. Aveti timp sa o vizitati pana pe 24 aprilie. Admirati ultimele noutati high-tech, vorbiti gratis in strainatate sau jucati cele mai tari jocuri pe cele mai rapide computere (gratis). Sau puteti face afaceri. Oricum, aveti de unde alege.

Cristian Ionita Expozitia Internationala de Tehnologia Informatiei si Comunicatii (CERF) ocupa anul acesta o suprafata de 10.000 de metri patrati. De aceasta data, 120 de firme incearca sa va atraga atentia. Numarul expozantilor a scazut, dar calitatea „spectacolului" a crescut. Sunt prezentate peste 200 produse in premiera in Romania. Este posibil sa nu va puteti permite sa va dotati sufrageria cu aparate in valoare de 15.000 de euro, dar la CERF puteti privi linistiti un televizor ultraplat cu diagonala de 1,2 metri, asezati pe o canapea de piele, intr-o casa digitala.

Gratis, sau nu

Pentru impatimitii jocurilor, exista cateva zeci de supercomputere unde vizitatorii se pot juca aroape orice le trece prin cap. Evident, e gratis. Cine vrea sa ia jocul acasa, trebuie sa scoata cateva sute de mii de lei din buzunar. Cine vrea sa ia computerul acasa, trebuie sa treaca mai intai pe la banca.

Operatorii de telefonie mobila s-au intrecut in spatii amenajate cat mai sic. Connex are cel mai impunator stand: un vapor in marime naturala plin cu monitoare imense. Zapp a amenajat o plaja (cu palmieri, nisip, hamac etc.) si invita vizitatorii sa vada cum e sa navighezi pe Internet direct de la marginea oceanului. Intre timp, au lansat si primul un telefon cu ecran color pentru CDMA. Orange are multe ziduri albe, mese acoperite cu lemn si bucati de panza. Iti da impresia ca esti undeva, in Sicilia. Cosmorom e langa RomTelecom si RDSTel. Standurile lor se remarca prin prezenta serioasa.

Competitia

Cei de la Best Computers expun la loc de cinste un computer dotat cu un sistem de racire cu freon care permite cresterea vitezei procesorului de la 1.500 Mhz pana la 2.700 Mhz. Frigiderul din computer costa vreo 400 de euro. Depozitul de Calculatoare se lauda cu cel mai mare monitor cu tub catodic din lume. Il tin la loc de cinste, langa o motocicleta Honda de 60.000 de euro. Ce vreti, viteza e la loc de cinste. Sa vedeti cine sta pe motocicleta…

Si taximetristii pot gasi lucruri interesante. O firma din Ardeal, Lambda Communications, vinde superaparate de taxat cu 180 de euro. Vestea proasta e ca nu pot fi „pacalite".

Deasupra tuturor troneaza, ipunator, un zeppelin teleghidat de patru metri lungime. Poate fi inchiriat cu 100 de euro pe zi pentru reclama. Imposibil sa nu-l remarcati.


Cadou: calculatoare subventionate de la 1 mai

Cererile pentru un calculator subventionat pot fi depuse de la 1 mai 2004, a anuntat premierul Adrian Nastase, cu ocazia deschiderii targului. De aceasta facilitate vor beneficia familiile cu venituri reduse care au ingrijire elevi sau studenti in varsta de pana la 26 ani. Elevii sau studentii vor depune documente doveditoare si o cerere la unitatile de invatamint in care sunt inscrisi si vor primi un document pe baza caruia vor putea achizitiona calculatorul de la orice magazin din Romania.

×
Subiecte în articol: economic