x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie PD-L controlează energia

PD-L controlează energia

27 Oct 2009   •   00:00
PD-L controlează energia
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Presat de schimbarea guvernului, ministrul economiei forţează înfiinţarea giganţilor energetici. Oamenii puşi de Adriean Videanu în AGA companiilor energetice de stat au votat în corpore fuziunea unităţilor energetice şi de minerit.

Urmează înfiinţarea Electra şi Energetica, doi giganţi care vor comasa toată producţia de electricitate din ţară. Stategii PDL consideră că punerea pe picioare a celor două societăţi reprezintă singură şansă de a salva complexele energetice şi mineritul, aflate în situaţii limită.


Spectrul schimbării guvernului l-a împins pe ministrul economiei din Cabinetului interimar Boc 2, Adriean Videanu, să grăbească înfiinţarea companiilor energetice, Electra şi Energetica. Un prim pas s-a făcut la finele săptămânii trecute când, la ordinul oficialului Executivului, s-au întrunit adunările generale ale acţionarilor de la toate societăţile care vor face parte din cei doi giganţi pentru a vota fuziunea. "Şedinţele AGA au avut loc la toate companiile. La Hidroelectrica s-a votat divizarea şi apoi fuziunea fiecărei părţi cu celelalte companii", a spus Tudor Şerban, secretar de stat în Ministerul Economiei. Toate AGA sunt compuse din subordonaţi ai lui Videanu. De altfel, reorganizarea producţiei de electricitate în două companii este sprijinită fără rezerve doar de PDL. În schimb, sindicatele şi analiştii din energie şi-au manifestat dezacordul cu acest demers. Cei mai aprigi sunt angajaţii Hidrelectrica pentru că de mai bine o lună stau în stradă protestând împotriva numirilor politice şi a dispariţiei companiei. În noua formulă a lui Videanu, actualele societăţI vor deveni simple sucursale sau filiale.


"O VESTE BUNĂ"
Membrii PDL consideră acest prim pas în constituirea Electra şi Energetica drept o veste foarte mare. "Pot deja să dau o veste foarte bună pentru mineri şi energeticieni. Astăzi de dimineaţă (vineri, n.r.) s-au ţinut la toată unităţile din minerit şi energie adunările generale ale acţionarilor, prin care au fost aprobate fuziunile între SNLO, complexurile Turceni, Rovinari şi Craiova, Nuclearelectrica şi o o parte din Hidroelectrica, pentru a înfiinţa o companie integrată naţională termo-hidro-nuclear. Este obiectivul pentru care ne batem din 2005", a afirmat Ionel Manţog, directorul economic al Compelxului Energetic Turceni, în cadrul unui miting electoral. Societăţile menţionate de acesta vor face parte din compania Electra. Energetica va îngloba Termoelectrica, cu filialele Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Bucureşti, o parte din Hidroelectrica şi una din Compania Naţională a Huilei, care se divizează.


URMEAZĂ EVALUAREA
După ce a fost votată fuziunea, urmează evaluarea tuturor companiilor. "Fiecare societate va trebui să facă o evaluare a patrimoniului şi o situaţiei economice-financiare. Va rezulta un proiect şi cu acesta se va merge la Camera de Comerţ a României pentru înregistrare. În plus va apărea şi o Hotărâre de Guvern pentru constituire acestora. Sperăm să facem toate acestea până la sfârşitul anului", a spus Şerban. Mai-marii ministerului susţin că Electra şi Energetica vor deveni funcţionale din 2010. În 2013 este prevăzută ruperea celei mai mari companii de stat din România, Electrica, în două şi includerea ei în noile structuri. Iniţial se stabilise acestă mişcare încă din momentul înfiinţării companiilor energetice dar s-a amânat momentul la cererea multinaţionalelor prezente pe piaţa energetică autohtionă - CEZ, E.ON, Enel, după ce au invocat lipsa concurenţei în sectorul de producţie.


INVESTIŢII DE MILIARDE
În următorii zece ani necesarul de investiţii în Electra şi Energetica este de 2-3 miliarde de euro. Banii sunt necesari în special pentru retehnologizarea unor grupuri învechite şi pentru alinierea la standardele comunitare de mediu. Cele mai mari probleme există în sectorul termo, în special la complexele energetice din Oltenia - Turceni, Rovinari şi Craiova, şi la termocentralele Deva şi Mintia, din cadrul Termoelectrica. Potrivit autorităţilor, cei doi giganţI, vo derula investiţiile necesare din surse proprii, majorări de capital şi atrase prin împrumuturi bancare fără garanţia statului. De asemenea, se intenţionează listarea societătăţilor la bursa de valori. Tudor {erban a avansat totodată varianta atragerii de fonduri din emisiunea de eurobonduri pe care Ministerul Finanţelor vrea să o lanseze. Neincluderea Electrica În Electra şi Energetica creează mari probleme de finanţare pentru că dintre toate societăţile care vor face parte, distribuitorul de energie este singurul care se bucură de lichidităţi şi de un grad de îndatorare mai scăzut.


CNH CURAT DE DATORII
Cel mai mare datornic la statul român, producătorul de huilă, Compania Naţională a Huilei (CNH), va intra curat în Electra pentru că societatea se va diviza. Datoriile, de un miliarde de euro, le va prelua o societate care va rămâne pe dinafară. Guvernul a încercat ştergerea lor şi în acest sens a trimis toată deocumentaţia la Bruxelles. În afară de avizul Comisiei Europene, va mai fi nevoie de o aprobare din partea tuturor instituţiilor finaciare care au creditat companiile energetice. În unele dintre contractele de împrumut pentru Nuclearelectrica, CE Rovinari şi CE Turceni se stipulează că în cazul unei fuziuni este nevoie de acordul finanţatorului. În caz contrar banca poate să execute garanţia statului.

×
Subiecte în articol: control energie PDL