x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pensii private cu deduceri

Pensii private cu deduceri

14 Iul 2004   •   00:00

De anul viitor, angajatii vor putea contribui la sistemul de pensii ocupationale. In limita a 200 de euro, contributiile vor putea fi deduse din impozitul pe venitul global.

CATALIN BUDESCU

Pensiile ocupationale reprezinta o forma alternativa la sistemul public, bazata pe conlucrarea intre sindicate si asociatii salariale pe de o parte si angajatori pe de alta parte. Infiintarea unei scheme ocupationale este conditionata de un numar de minimum 100 de membri. Sistemul este facultativ si va functiona independent de cel public de pensii, putand contribui la el numai salariatii care vor acest lucru. Acest sistem este preconizat sa intre in vigoare de anul viitor. Baza pensiilor ocupationale o reprezinta capitalizare fondurilor banesti. Contributiile vor fi suportate de catre angajat si angajator timp de cel putin cinci ani. Ambii vor beneficia de deducerea fiscala a contributiilor la fondurile de pensii in limita a 200 de euro anual.

FARA DATORNICI. Din acest nou sistem facultativ de pensii nu vor putea face parte angajatorii - agenti economici care inregistreaza obligatii bugetare neachitate la sfarsitul anului fata de bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor pentru somaj, bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si fondurile sistemului de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale. De asemenea, in aceeasi categorie intra si datornicii la furnizorii de energie si combustibil de orice fel, precum si institutiile publice, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare.

DE COMUN ACORD. Incadrarea in munca a unei persoane sau dobandirea calitatii de membru de sindicat nu poate fi conditionata de participarea sau continuarea participarii la o schema facultativa de pensii ocupationale. Totodata, nu se pot face retineri din salariu pentru contributii la o astfel de schema fara un acord scris al persoanei respective. Angajatorul si sindicatul pot propune insa angajatilor, de comun acord, participarea la o schema facultativa de pensii ocupationale, prin contractul colectiv de munca. In situatia in care nu exista contract colectiv de munca, schemele facultative de pensii ocupationale pot fi propuse de angajator si sindicat in baza unui protocol, daca insa in cadrul societatii respective nu exista un sindicat, schemele facultative de pensii ocupationale pot fi propuse de angajator cu consultarea angajatilor.

CAZ PENAL. Societatea comerciala care participa la o astfel de schema facultativa de pensii ocupationale se va ocupa de retinerea si virarea contributiilor angajatilor sai care au calitatea de participant. Daca insa nu va plati contributiile sau o va face incomplet, va raspunde penal. Participantii pot, in orice moment, sa modifice, sa suspende sau sa inceteze contributiile la o schema facultativa de pensii ocupationale, fara nici un fel de sanctiune. In cazul in care un participant devine incapabil de a presta o munca, ca urmare a invaliditatii, acesta va avea dreptul sa foloseasca activul personal (suma stransa) in conformitate cu normele Comisiei. Daca un participant decedeaza inainte de pensionare, activele personale evaluate la acea data se vor distribui urmasilor.

SUME MINIME
Pentru a administra un asemenea fond de pensii, capitalul social minim cerut de lege este echivalentul in lei, calculat la cursul de schimb al Bancii Nationale a Romaniei la data constituirii, a sumei de doua milioane de euro. Astfel, capitalul social al administratorului trebuie subscris si varsat integral, exclusiv in numerar, la momentul constituirii acestuia. Capitalul social al administratorului nu poate fi constituit si nici majorat prin subscriptie publica, de asemenea, acesta ( n.r. — capitalul social) nu poate proveni din imprumuturi sau credite.

PENSII DE 2 MILIOANE DE LEI
In Romania sunt la ora actuala aproximativ sapte milioane de pensionari, iar pensia medie este de circa 50 de euro (adica undeva in jur la 2.000.000 lei). Comparativ cu Polonia, pensia medie in Romania este de cinci ori mai mica, in Slovenia pensia medie este de 460 de euro, iar in Cipru de 390. In UE, pensia medie este intre 1.500 si 2.000 de euro. Pentru a suporta numarul mare de pensionari, contributiile pentru angajatori au crescut la 32,5% in prezent, din care 22% sunt doar pentru fondul de pensii, iar pentru angajat de 9,5%.
×
Subiecte în articol: economic pensii ocupationale