x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pensii private - Lipsă de informare a viitorilor contribuabili

Pensii private - Lipsă de informare a viitorilor contribuabili

de Catalin Pruteanu    |    15 Sep 2007   •   00:00
Pensii private - Lipsă de informare a viitorilor contribuabili

Educarea publicului, prudenţa in investiţii şi supravegherea tehnică, fără influenţe din zona politicului, sunt trei condiţii pentru succesul reformei sistemului de pensii din Romănia, este opinia expertului chilian Jose Pinera (foto), preşedintele Centrului Internaţional pentru Reforma Pensiilor. Aflat in Romănia pentru a asista la lansarea sistemului de pensii private obligatorii, Pinera, care are o experienţă in domeniu de peste 30 de ţări, a declarat pentru Jurnalul Naţional că Guvernul Romăniei trebuie să dea dovadă de mai multă transparenţă şi să nu se implice politic in reformă.


EDUCAŢIE CIVICĂ. "Această reformă trebuie imbrăţişată de toate partidele ca o realizare comună a Romăniei. Nu cred că publicul romăn este informat suficient in legătură cu această reformă", este de părere Jose Pinera. "Nu văd pe nimeni din partea guvernului care să-şi dedice o mare parte din timp pentru explicarea acestor soluţii. Ar trebui să existe mai multă educaţie civică in această problemă. Nu e nimic mai important ca educarea cetăţenilor. Un asemenea sistem de pensii are nevoie de oameni educaţi", spune Jose Pinera.


Potrivit unui sondaj realizat de www.pensieprivata.info, 64% dintre romăni consideră că nu sunt informaţi cu privire la reforma pensiilor, doar 36% afirmănd că au informaţiile necesare. Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), ne-a declarat că, deşi "nu este incă vizibilă, campania de informare a şi inceput. Ea nu este, insă, completă". "Avem programate două conferinţe naţionale. Sunt clipuri şi spoturi audio, unul făcut cu bani de la Banca Mondială, unul făcut cu forţe proprii şi materiale informative scrise, care prezintă cele două componente ale sistemului de pensii private, condiţii de aderare, condiţii de ieşire la pensie. Aceste informaţii vor fi constituite in ghiduri şi pliante şi vor fi distribuite prin poştă la fiecare potenţial participant", susţine Oancea.

×
Subiecte în articol: economic pensii