x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Creșterea pensiilor cu 40%, amânată de cercetătorii Academiei Române

Creșterea pensiilor cu 40%, amânată de cercetătorii Academiei Române

de Adrian Stoica    |    Dan Straut    |    04 Mai 2020   •   11:06
Creșterea pensiilor cu 40%, amânată de cercetătorii Academiei Române
Sursa foto: catalin_petru/Getty Images/iStockphoto

Majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 nu va fi de 40%, cum prevede Legea bugetului pe acest an, ci de cel mult 20%, restul creșterii urmând a fi amânată pentru sfârşitul anului 2021. Asta se pregătește la nivelul Academiei Române, unde un grup de doctoranzi condus de Emil Dinga - directorul științific al Centrului de Cercetări Financiare și Monetare al Academiei - lucrează la un studiu de fundamentare privind majorarea pensiilor. Emil Dinga a dezvăluit, în cadrul unei teleconferințe, că în baza acelui studiu, „pregătit pentru Guvern”, va propune o majorare a pensiilor cu 20%, chiar cu prețul creșterii inflației.

 

„Eu acum lucrez la un studiu care va fi terminat în curând, studiu elaborat împreună cu doctoranzii mei de la Academia Română. Când va fi terminat, va fi depus la Guvern. Studiul este elaborat pentru Guvern, în cadrul activităților Academiei Române. În studiul acela, eu voi propune, de fapt, nu mărirea cu 40%, ci voi propune două etape. Pentru etapa tranzitorie, deci până la sfârșitul anului 2020, eu voi propune între 15% și 20% mărirea pensiilor și, ulterior, pe termen scurt (adică în 2021), va fi următoarea majorare”, a spus Emil Dinga, la sesiunea de întrebări-răspunsuri a teleconferinței, organizată de Bursa pe 28 aprilie.

„Sigur că prețul (majorării pensiilor - n.n.) este inflația. Dar inflația, cel puțin pe perioada de recuperare economică 2020-2021, este prietenul nostru - desigur, bine controlată și temperată. În celebrul trade-off inflație-șomaj, eu aș merge pe ocupare cu prețul inflației. Consumul este cel care trebuie sprijinit acum. Dacă lăsăm să se formeze anticipații pesimiste, e o capcană din care nu mai putem scăpa și se va intra în criză”, a argumentat Emil Dinga.

 

 

Pentru majorarea pensiilor există un motiv juridic şi constituţional. Acest lucru ar stimula consumul şi economisirea unei categorii sociale importante. Pe de altă parte, într-o criză de subproducţie, cum este cea de acum, este o eroare să reduci veniturile pentru că trebuie stimulat consumul.

Emil Dinga, cercetător Academia Română

 

Ce prevede Legea Bugetului pe 2020

Concret, prin Legea bugetului pe 2020, adoptată la sfârșitul anului trecut, se asigură creşterea pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie. Asta înseamnă că punctul de pensie va fi majorat de la 1.265 de lei, cât este în prezent, la 1.775 de lei. Pentru a acoperi cheltuiala suplimentară generată de majorarea pensiilor (estimată la 10 miliarde de lei în 2020), bugetul pe acest an este construit pe un deficit - cheltuieli mai mari decât încasările - de peste 40 de miliarde de lei. Diferenţa va fi acoperită din împrumuturi şi din economii.

 

Ce îi supără pe evaluatori și finanțiști

Tot în Legea bugetului apar câteva prevederi care i-au pus pe jar atât pe experții din agențiile de rating, cât și pe finanțiștii din Consiliul Fiscal. Normativul prevede că mai întâi se constituie un fond de rezervă bugetară, astfel încât eventualul deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat să se acopere din acest fond. „În mod excepțional, în situații motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat”.

Ei bine, finanțiștii anticipează că, prin majorarea cu 40% a pensiilor de la 1 septembrie, nu doar că se va epuiza fondul de rezervă, ci va crește deficitul bugetar la cote cuprinse între 6% din PIB (agențiile de rating) și 8-9% (Consiliul Fiscal). De altfel, nu majorarea în sine, cât procentul prevăzut - 40% - este cel care îngrijorează agenţiile de rating şi Consiliul Fiscal.

 

Plus de 120 de lei la pensie în 2019

Potrivit ultimelor date centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), numărul mediu de pensionari a fost de 5,1 milioane de persoane în anul 2019, în scădere cu 50.000 de persoane faţă de anul precedent. Pensia medie lunară a fost de 1.292 de lei, în creṣtere cu 120 de lei (+10,2%) faṭă de anul precedent. Dacă ajustăm însă această majorare cu media scumpirilor - inflația - care în 2019 a fost de 4,1%, concluzia este că puterea de cumpărare (pensia reală) a crescut cu mai puțin de 6%. La nivelul salariaților, unde câștigul mediu s-a majorat cu peste 15% în 2019, puterea de cumpărare a acestora (salariul real) a crescut cu mai mult de 10%, reiese din statisticile oficiale.

 

 

Agențiile de rating atenționează că majorarea cu 40% a pensiilor va duce la o creștere a deficitului bugetar spre 7% din PIB, iar Consiliul Fiscal are un scenariu de deficit chiar de 8-9%.

 

Numărul pensionarilor scade de la an la an, iar cu veniturile lor abia reușesc să învingă scumpirile

 

×