x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pesimismul îşi face loc în economie

Pesimismul îşi face loc în economie

de Adrian Stoica    |    10 Apr 2019   •   12:05
Pesimismul îşi face loc în economie
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR

Perspectiva de creştere a companiilor este mai pesimistă în 2019 comparativ cu anul trecut. Se estimează o scadere de 3pp (puncte procentuale) a companiilor care se aşteaptă la cifre de afaceri mai mari cu 5%-10%, contrabalansată de o creştere de 2pp a celor care prognozează o creştere a cifrei de afaceri cu 20%-30%, relevă ultima ediţie a studiului „Evoluţia afacerilor în 2019” lansat de Valoria şi realizat în parteneriat cu Doingbusiness.ro.

În ceea ce priveşte sectorul industrial, cea mai mare creştere a cifrei de afaceri, de 20%-30%, este previzionată de firmele de alimentaţie şi agricultură, urmate de 20% dintre firmele de IT, 27% dintre firmele din industria farma şi de sănătate, precum şi 37% din companiile de transporturi care se aşteaptă la o creştere a cifrei de afaceri de 10%-20%.

Sectoarele cele mai profitabile

Conform rezultatelor cercetarii, evoluţia profitului indică că 25% dintre companii (faţă de 24% anterior) se aşteaptă ca acesta să crească cu 5%-10% în 2019. Cea mai importantă creştere a profitului, de 10%-20%, au indicat-o 20% dintre firmele din alimentaţie şi agricultură, precum şi 32% dintre cele din industria farma şi de sănătate.

26% dintre companiile româneşti nu se aşteaptă la o creştere a numărului de angajaţi în 2019 faţă de 24% în 2018 şi 17% în 2017.

Investiţiile se reduc

Previziunile privind 23% dintre companii susţin ca nu vor creşte investiţiile în acest an, faţă de numai 18% în 2018 şi 10% în 2017. Pe de altă parte, 36% dintre firme vor să-şi majoreze investiţiile,  dar cu procente cuprinse între 1-10,  faţă de 46% în 2018. În timp ce, doar 11% dintre companii spun că vor creşte investiţiile cu 20%-30% şi peste 30% în 2019, comparativ cu 15% în anul 2018 şi 24% în 2017. Pentru acest an, 22% dintre companii previzionează creşteri salariale, după ce anul trecut 17% dintre firme indicau acest lucru, iar în 2017 doar 4%.

 

×
Subiecte în articol: perpectiva economică