x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petrolul scade cu peste 5% pe fondul tensiunilor sporite dintre China și SUA

Petrolul scade cu peste 5% pe fondul tensiunilor sporite dintre China și SUA

22 Mai 2020   •   14:25
Petrolul scade cu peste 5% pe fondul tensiunilor sporite dintre China și SUA

Petrolul a scăzut vineri cu 5%, până la 34 de dolari pe baril, pe fondul tensiunilor în creștere dintre Statele Unite și China, dar și în urma temerilor legate de ritmul de recuperare a cererii în urma crizei coronavirusului.

China urmează să impună în Hong Kong o nouă legislație privind securitatea națională, situație care a generat un avertisment din partea președintelui american Donald Trump. Beijingul nu a reușit, de asemenea, să își stabilească o țintă de creștere economică în acest an, din cauza efectelor pandemiei.

Petrolul Brent a scăzut 1,57 dolari, sau 4,4%, la 34,49 dolari pe baril, dar nivelul minim atins a fost 33,54 dolari.

Referința americană West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 1,88 dolari sau 5,5%, la 32,04 dolari.

„Investitorii se află din nou în fața unui război al declarațiilor între SUA și China”, a declarat Stephen Brennock de la compania de brokeraj PVM. „Coronavirusul a anulat un deceniu de creștere a cererii globale de petrol, iar recuperarea va fi lentă.”

Petrolul a scăzut în 2020, Brent atingând nivelul minim din ultimii 21 de ani, sub 16 dolari, în aprilie, iar țițeiul americann a scăzut sub zero. Odată cu creșterea consumului de combustibil și scăderile în livrări, prețul Brent s-a dublat și era pe cale să încheie a patra săptămână de creștere.

Organizația țărilor exportatoare de petrol și aliați, cunoscută sub numele de OPEC +, își reduce oferta cu 9,7 milioane barili pe zi, începând cu 1 mai, pentru a sprijini piața.

Mediafax

×
Subiecte în articol: petrol