x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petrom nu va avea datorii sau someri

Petrom nu va avea datorii sau someri

03 Apr 2004   •   00:00

Datoriile SNP Petrom la bugetul de stat, asigurarile sociale si de sanatate, fondul de somaj si fondurile speciale, precum si penalitatile si majorarile de intarziere vor fi anulate, au declarat ieri surse din Ministerul Economiei si Comertului (MEC), citate de Mediafax.

Alte facilitati acordate companiei sunt plata esalonata a dividendelor cuvenite MEC pentru anii 2000 si 2001 si stergerea majorarilor de intarziere, a dobanzilor si penalitatilor aferente.

„Scutirea la plata a debitelor reprezentand obligatii la bugetul consolidat al statului si a majorarilor de intarziere, dobanzilor si penalitatilor va imbunatati situatia financiara a SNP Petrom si va asigura conditii atractive pentru investitori. Masura este necesara cu atat mai mult cu cat investitorilor trebuie sa li se prezinte, pana la 3 aprilie, certificatele de obligatii bugetare ale societatii", au spus sursele citate.

Institutiile creditoare vor inceta orice fel de masuri de executare silita incepute impotriva SNP pentru aceste datorii si nu vor initia nici o alta actiune pentru instituirea unor noi astfel de masuri. Pana la jumatatea lunii mai, Petrom si MEC vor incheia o conventie pentru esalonarea platilor reprezentand dividendele, pe o perioada de cel mult cinci ani, cu termen de gratie de sase luni.

Fara someri

Angajatii disponibilizati in urma restructurarii SNP Petrom vor fi transferati la societatile care vor prelua activitatile externalizate, a declarat ieri directorul general al companiei, Gheorghe Consatantinescu. „Avem obiective foarte clare si urmarim programe stricte de restructurare, disponibilizare si diversificarea unor activitati, astfel incat personalul sa fie angrenat in alte operatiuni si, pe baza cresterii cifrei de afaceri, sa evitam sa avem someri", a afirmat Constantinescu. Petrom avea, la sfarsitul anului trecut, 56.768 de angajati.

Ministrul Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu, a declarat recent ca statul nu va impune investitorului care va prelua compania mentinerea unui anumit numar de angajati.

Restructurare

Compania a renuntat, in perioada 2001-2003, la unele activitati in care erau angajati aproape 22.000 de salariati. La sfarsitul anului 2001, Petrom avea peste 78.400 de angajati. Restructurarea Petrom a inceput cu externalizarea, in ianuarie 2002, a sucursalei de transport Petrotrans Ploiesti, precum si a unor activitati ale sucursalei Petromar Constanta. Tot in 2002 au fost externalizate operatiunile desfasurate de Petrom prin sucursala Petroserv Bucuresti, cei peste 14.000 de salariati fiind angajati de societatea Petrom Service. Totodata, Petrom a renuntat la activitatile auxiliare din rafinarii. Compania este in proces de privatizare, termenul de depunere a ofertelor finale fiind 16 aprilie.

In cursa pentru preluarea Petrom sunt OMV - Austria, PKN - Orlen - Polonia, MOL - Ungaria, Gazprom - Rusia, Hellenic Petroleum - Grecia, Occidental Oil&Gas Holding Corporation - SUA si Glencore - Elvetia.
Catalin Budescu

×
Subiecte în articol: economic petrom