x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petromidia vrea in TOP 50 - Rafinarii

Petromidia vrea in TOP 50 - Rafinarii

22 Noi 2004   •   00:00

In cel mult doi ani, Petromidia va intra in topul celor mai performante 50 de rafinarii ale lumii, potrivit lui Dinu Patriciu, presedintele Grupului Rompetrol. Din grup face parte compania Rompetrol Rafinare Constanta, care este proprietara rafinariei.

ADRIAN N. IONESCU

Click pentru a mari imaginea
AMBITIE. Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol, vrea sa transforme Petromidia intr-o societate profitabila
In 2004, profitul operational al Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) va fi de 65 milioane dolari, iar cel al Grupului Rompetrol de 85-90 milioane dolari, conform estimarilor presedintelui acestuia, Dinu Patriciu. "In urma consolidarii structurii companiilor grupului, acesta va putea raporta profit net", a mai spus Patriciu, cu ocazia finalizarii unei investitii de 33 milioane dolari, in urma careia procesele tehnologice din rafinaria Petromidia vor fi conduse dintr-un singur centru de comanda si control. Oficialul Rompetrol a afirmat ca sistemul este unic in Europa de Est.

PROIECT PENTRU CALDURA. Potrivit datelor rafinariei, modernizarea acesteia a condus la o productivitate suficient de mare pentru ca salariul mediu net al angajatilor sa creasca pana la 420 dolari, excluzand managementul.

Rompetrol va mai investi si in realizarea unei fabrici de "brichete" obtinute din cocsul de petrol. Brichetele constituie un combustibil traditional pentru incalzirea locuintelor care nu au acces la retelele de gaze sau de termoficare. Fabrica de la Petromidia va produce 500.000 tone brichete anual. "Toata lumea vorbeste despre scumpirea gigacaloriei, dar, conform studiului departamentului nostru de cercetare, numai 12% din populatia Romaniei este afectata de aceasta scumpire, in timp ce 53% se incalzeste cu lemne. Aceasta proportie inseamna 4,3 milioane de familii, dintre care un sfert sunt in mediu urban. Si astfel se explica defrisarile anuale care au atins cota de 40.000 hectare", spune Dinu Patriciu.

CET CU STRIGARE. Grupul Rompetrol va participa si la privatizarea CET Midia, societate care este situata in vecinatatea rafinariei. "Este o investitie fireasca, rafinaria avand nevoie de centrala", explica Patriciu. Rompetrol SA (divizia de management a Grupului Rompetrol) are 43,4% din capitalul CET Midia, restul apartinand Ministerului Economiei si Comertului.

In data de 15 decembrie va avea loc o licitatie cu strigare, pretul la care se va deschide licitatia fiind de 384,46 miliarde lei.

ACTIUNI CU LIPICI LA BURSA DE VALORI
"Valoarea de piata a RRC a crescut de mai multe ori in ultimii 4 ani", spune Dinu Patriciu. RRC este si simbolul sub care Rompetrol Rafinare Constanta este cotata la Bursa de Valori Bucuresti. Pretul unei actiuni RRC era de 760 lei vineri, inainte de inchiderea Bursei, batand in retragere dupa un maximum de 775 lei. Analistii explica atractivitatea companiei atat prin proiectul de dezvoltare a retelei de benzinarii Rompetrol, care va fi preluata de RRC, cat si prin anuntata majorare de capital, cu 150 milioane dolari. Consiliul de administratie are mandatul de a decide sub ce forma se va face majorarea. Companiile care fac parte din Grupul Rompetrol detin 81,1% din actiunile RRC, "printre ceilalti actionari numarandu-se 25 de banci si fonduri de investiti", spune liderul grupului.

×
Subiecte în articol: economic rompetrol