x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piaţa auto a crescut cu peste 25%. Guvernul a aprobat ieri Normele de aplicare pentru programul “Prima maşină”

Piaţa auto a crescut cu peste 25%. Guvernul a aprobat ieri Normele de aplicare pentru programul “Prima maşină”

de Elena Stan    |    18 Noi 2014   •   19:27
Piaţa auto a crescut cu peste 25%. Guvernul a aprobat ieri Normele de aplicare pentru programul “Prima maşină”
Sursa foto: Victor Stroe

 Piaţa auto din România a înregistrat, în primele zece luni din acest an, o creştere de 25,3% comparativ cu datele înregistrate în perioda similară din 2013, iar producţia naţională de autovehicule a scăzut cu 4,1% ajungând la 329.410 unităţi, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Creşterea consemnată anul acesta de piaţa auto este prima după şase ani de scăderi consecutive. Din numărul total de autovehicule produse, circa 85%, respective 283.529 unităţi, au fost fabricate de Dacia, iar 15% de Ford. Cele mai multe autoturisme fabricate au fost ale modelului Dacia Duster, urmând Dacia Logan, Ford B-MAX, Dacia Sandero şi Dacia Logan MCV.

Românii preferă maşinile diesel
Dacia a fost cea mai bine vândută maşină, urmată de Volkswagen, Skoda, Ford, Renault şi Opel. Pe segmentul modelelor, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în luna octombrie (dar şi după 10 luni din 2014), urmat de Dacia Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia şi Skoda Rapid.În funcţie de tipul de combustibil, ponderea motoarelor diesel este de 55,3%, în creştere faţă de 2013, când aceasta era de 52,6%.

Guvernul a aporbat normele pentru “Prima maşină”
Normelor de aplicare ale programului “Prima maşină” au fost aprobate ieri de Guvern. "Programul <> este în parametri anunţaţi, (...) perioada de creditare este de 5 ani, iar limita este de 50.000 de lei plus TVA", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă. Programul <> se adresează persoanelor fizice, în principal tinerilor cu vârstă cuprinsă între 18- 35 de ani în vederea achiziţionării unei maşini noi. Tinerii pot accesa credite pentru care statul român va garanta jumătate din valoarea de maximum 50.000 de lei, plus TVA. Beneficiarii programului trebuie să nu fi deţinut în proprietate un alt autoturism nou, să îndeplinească condiţiile prevăzute în normele de aplicare a legii, să nu înregistreze obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat şi să nu înregistreze restanţe la plata altor credite bancare. Prin acest program persoanele fizice pot achiziţiona un singur autoturism.
Prin autoturism nou se înţelege orice autovehicul care nu a mai fost deţinut în proprietate de către o altă persoană şi care îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5.

Exportul auto a crescut
În ceea ce priveşte exporturile, Dacia Duster rămâne în top, după 10 luni, cu 133.312 unităţi, urmat de Logan cu 57.781 unităţi şi Ford B-MAX cu 45.796 unităţi. La nivelul lunii octombrie, au fost exportate un număr de 35.570 unităţi, ceea ce face ca, după zece luni din acest an, să se consemneze un export total de 301.992 unităţi, mai mult cu 0,2% faţă de perioada similară din anul anterior. 

×