x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Posibilă tranziţie pentru lapte

Posibilă tranziţie pentru lapte

de Jurnalul National    |    27 Mai 2008   •   00:00

Procesatorii români s-ar putea să aibă parte de o perioadă de tranziţie pînă la sfîrşitul lui 2009, în care vor putea utiliza lapte neconform cu standardele Uniunii Europene.




Procesatorii români s-ar putea să aibă parte de o perioadă de tranziţie pînă la sfîrşitul lui 2009, în care vor putea utiliza lapte neconform cu standardele Uniunii Europene. Comisia Europeană a fost de acord cu solicitarea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentaţiei (ANSVSA), dar decizia va deveni oficială numai după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Termenul stabilit iniţial era sfîrşitul lui iunie, dar autorităţile au cerut acum două luni o prelungire, deoarece doar 50% din laptele produs în România îndeplineşte standardele UE. Produsele realizate din lapte neconform vor fi destinate doar pieţei interne, ca şi pînă acum, iar firmele care vor să livreze în UE trebuie să aibă linii separate pentru prelucrarea laptelui conform, respectiv neconform.

×
Subiecte în articol: economic