x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Precizări de la CFR Călători

Precizări de la CFR Călători

14 Oct 2010   •   00:00

CFR Călători a trimis următoarele pre­cizări legate de articolul "Sute de mi­lioane de euro pentru clientela CFR", publicat în ediţia de luni a zia­rului: "CFR Călători este o companie distinctă de CNCF CFR - administratorul/gestionarul infrastructurii fe­roviare, în atribuţiile căreia sunt lucrările de refacere şi de întreţinere a infrastructurii feroviare. CFR Că­lă­tori trebuie să asigure condiţii optime de confort şi siguranţă a călătorilor pe liniile ferate române prin exploatarea unui parc de material rulant care să îndeplinească condiţii optime. Achi­ziţia de vagoane nou-construite sau mo­dernizate, precum şi a serviciilor de reparaţie vagoane de călători s-a de­rulat în conformitate cu reglementările în vigoare pentru achiziţiile pu­blice. Pentru îmbunătă­ţirea calită­ţii ofertei publice de transport fero­viar de călători au fost promovate proiecte atât pentru achiziţia de vagoane nou-construite, cât şi pentru mo­der­nizarea vagoanelor din parcul existent. Astfel, CFR Călători a în­cheiat contracte de achiziţie vagoa­ne că­lă­tori, modernizare sau reparaţii plani­ficate pentru vagoane de călători cu so­cietăţi comerciale de profil cu tra­diţie şi experienţă în domeniu, care au participat şi au câştigat licitaţiile organizate de companie: Astra Va­goa­ne Călători Arad, Remarul 16 Fe­brua­rie Cluj, Remar Paşcani, Atelie­rele CFR Griviţa, IRVC CFR SIRV Bra­şov, IRV Călători SIRV Titu, so­cie­­tăţi comerciale care îndeplinesc cri­­terii­le tehnice necesare pentru rea­li­zarea serviciilor de construcţie, mo­der­nizare şi reparaţii vagoane de că­lă­tori în conformitate cu legislaţia na­ţională şi europeană în vigoare. Apre­ciem formularea că aceste socie­tăţi comerciale sunt "firmele de casă ale mai-marilor companiei" ca fiind atât nefondată, cât mai ales rău inten­ţio­na­tă şi formulată cu scopul de a dezinforma publicul privind eforturile depuse de CFR Călători în a asigura condiţii optime de confort şi siguranţă a călătorilor.

Valorile mari, de sute de milioane de euro sau lei la care face referire articolul, nu sunt valori ale contractelor încheiate de CFR Călători pen­tru achiziţa de vagoane nou-cons­truie sau modernizate, ci valori ale acor­durilor-cadru cu derulare pe du­rate de trei sau patru ani. Contractele încheiate în baza acestor acorduri-ca­dru nu pot depăşi ca valoare alo­ca­ţiile bugetare anuale.

×
Subiecte în articol: economic