x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preţ-record la benzină în Austria

Preţ-record la benzină în Austria

de Agerpres    |    21 Feb 2012   •   10:13

Pretul petrolului a atins cele mai ridicate valori din ultimele noua luni si in Austria, iar expertii avertizeaza ca acesta va creste in continuare si in perioada urmatoare, scrie money.at.

La St. Martin am Mühlkreis (Austria de Sus) pretul unui litru de benzina atingea luni 1, 657 euro.

Luni dimineata, cotatia barilului de petrol a atins cele mai ridicate valori din ultimele noua luni, respectiv din mai 2011. La baza acestei evolutii a stat anuntul Iranului de a opri livrarile de petrol catre Franta si Marea Britanie, o decizie simbolica care a alimentat insa nervozitatea pe piata.

Thomas Woitsch, purtator de cuvant al ARBÖ (al doilea club automobilistic din Austria), a argumentat ca speculatiile de pe piata se afla la baza acestei cresteri, dar ca la fel de impovarator este faptul ca moneda euro este in prezent atat de slaba. Situatia economica a Europei este deosebit de fragila, iar criza din Grecia agraveaza problema.

La inceputul anului 2011, preturile la diesel inregistrau 1, 212 euro pe litru, astazi insa sunt de 1, 421 euro/litru, o crestere de 21 de centi.

Expertii avertizeaza cu privire la atingerea unui pret record la sfarsitul saptamanii curente.

×
Subiecte în articol: petrol austria preţuri grecia benzina economie