x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prețul EXORBITANT al cireșelor din import. Cât costă un kilogram

Prețul EXORBITANT al cireșelor din import. Cât costă un kilogram

05 Mai 2020   •   11:19
Prețul EXORBITANT al cireșelor din import. Cât costă un kilogram
Sursa foto: observator.tv

În piețele din Capitală au părut cireșele de import. Prețul acestora variază între 80 și 150 de lei kilogramul. 

Cireșele costă, în unele piețe din București, cât opt kilograme de carne de porc. 150 de lei kilogramul în Piaţa Băneasa și 80 de lei în Piața Floreasca.

„E o tâmpenie, de două ori mai mult ca în Belgia, de trei ori. Am luat, asta e…”, a spus un cumpărător.

Cei mai mulți oameni sunt dispuși să aștepte luna iunie, când costul lor va scădea.

„Aşa de gust poate că aş încerca o mână de cireşe, dar aşteptăm dincolo de cireşele de mai, să mai vină cireşele de iunie, care o să fie precis mult mai ieftine”, spune o doamnă.

Fermierii de la noi speră să poată vinde luna viitoare cireşele româneşti la un sfert din preţul din import.

Mediafax

×
Subiecte în articol: cireşe pret