x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce s-a scumpit si ce s-a ieftinit in luna iunie!

Ce s-a scumpit si ce s-a ieftinit in luna iunie!

11 Iul 2018   •   12:27
Ce s-a scumpit si ce s-a ieftinit in luna iunie!

Preţurile de consum la mărfurile alimentare au scăzut în luna iunie cu 0,24% raportat la mai, însă au urcat cu 3,86% faţă de cele înregistrate în iunie 2017, cele mai mari ieftiniri fiind la cartofi (5,9%), ouă (3,82%) şi fructe proaspete (3,41%). 

 

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), preţuri mai mici regăsim în luna iunie, faţă de mai, şi la categoriile legume şi conserve de legume, cu 1,56%, fructe şi conserve din fructe, cu 1,32%, dar şi la zahăr (0,53%), mălai (0,14%), produse de morărit (0,04%), carne de porc (0,04%) şi ulei (0,03%). 

Cele mai mari scumpiri s-au consemnat în iunie, comparativ cu luna precedentă, la citrice şi alte fructe meridionale, cu 1,42%, miere de albine, cu 0,48%, produse de franzelărie, cu 0,39%, şi la carne de bovine, cu 0,32%. Creşteri mici de preţuri au mai fost înregistrate la unt (0,28%), peşte proaspăt şi conserve din peşte (0,26%), pâine (0,21%), telemea de vacă (0,15%), cacao şi cafea (0,15%). 

Şi la categoria băuturilor alcoolice au fost mici scumpiri în iunie, astfel: la categoria ţuică, rachiuri şi alte băuturi - 0,21%, vin - 0,12% şi bere - 0,07%. 

Mărfurile nealimentare s-au scumpit în iunie cu 0,14% faţă de mai şi cu 3,1% raportat la decembrie 2017. Comparativ cu iunie 2017, acestea sunt mai scumpe cu 7,82%. Principalele creşteri de preţuri s-au înregistrat în iunie 2018 la combustibili - 0,47%. Faţă de decembrie 2017, preţurile la combustibili au urcat cu 6,18%. 

Deşi în iunie 2018 faţă de mai preţurile la energie electrică, gaze şi energie termică au stagnat, acestea au consemnat creşteri faţă de decembrie 2017 de 2,46%, 10,43% şi, respectiv, 2,13%.  Tarifele la servicii au crescut în iunie 2018 cu 0,20% în comparaţie cu luna precedentă, cu 1,19% faţă de decembrie 2017 şi cu 2,58% raportat la iunie 2017. 

Cele mai mari scumpiri s-au consemnat în iunie, faţă de mai, la transportul aerian, de 4,44%. Comparativ cu decembrie 2017, biletele de avion au fost mai scumpe în iunie cu 10,22%. Alte creşteri de tarife au fost în iunie la serviciile de igienă şi cosmetică - 0,51% (plus 3,22% faţă de decembrie 2017), la transport urban - 0,39% (plus 1,90% vs decembrie 2017) şi la serviciile oferite de restaurante, cafenele şi cantine - 0,32% (plus 1,89% raportat la decembrie 2017). AGERPRES

×