x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preţurile la energie şi gaze mai transparente

Preţurile la energie şi gaze mai transparente

24 Iul 2008   •   00:00

Furnizorii de energie electrică şi gaze vor fi obligaţi să informeze consumatorii casnici prin internet, mass-media, în scris sau telefonic despre preţuri şi tarife, drepturile acestora, legislaţia în domeniu şi deschiderea pieţei, potrivit unei metodologii elaborate de ANRE



Furnizorii de energie electrică şi gaze vor fi obligaţi să informeze consumatorii casnici prin internet, mass-media, în scris sau telefonic despre preţuri şi tarife, drepturile acestora, legislaţia în domeniu şi deschiderea pieţei, potrivit unei metodologii elaborate de ANRE. Informarea consumatorilor trebuie realizată prin mai multe moduri, şi anume pe pagina proprie de internet a furnizorului, prin afişarea la sediul principal şi cele secundare, publicarea în mijloacele scrise de informare în masă naţionale şi/sau locale, colaborarea cu asociaţiile/federaţiile consumatorilor, transmiterea către aceştia direct şi indirect de materiale informativ-educative şi prin răspunsuri, în scris şi telefonic la întrebările populaţiei, potrivit documentului Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Furnizorii vor informa consumatorii despre drepturile şi obligaţiile acestora, inclusiv cuantumul penalităţilor, preţurile şi tarifele practicate, modalitatea de facturare, conţinutul facturii şi mijloacele de plată, principalele clauze ale contractului de furnizare, procedura, etapele, documentele necesare şi tarifele pentru accesul/racordarea la sistem/reţea, deschiderea pieţei interne şi procedura, etapele şi documentele necesare procesului de schimbare a furnizorului şi despre principalele acte normative care reglementează domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, relevante pentru consumatori.


FRECVENŢĂ. Elaborarea şi distribuirea de materiale informative-educative către consumatorii casnici este obligatorie cel puţin de două ori pe an.
"Furnizorii de energie electrică şi gaze naturale au obligaţia de a colabora, cel puţin de două ori într-un an calendaristic, cu mijloacele scrise de informare în masă, naţionale şi/sau locale, după caz, pentru informarea consumatorilor", se arată în metodologa elaborată de ANRE.
Firmele care au mai puţin de 100.000 de consumatori sînt obligaţi să îi informeze pe aceştia prin mass-media locală, iar cei care au peste 100.000 de clienţi prin mass-media naţională.
Furnizorii vor transmite ANRE copii după contractele încheiate cu publicaţiile prin intermediul cărora s-a efectuat informarea consumatorilor, precum şi copii ale materialelor informative publicate.
Totodată, furnizorii care au peste 100.000 de clienţi casnici sînt obligaţi să încheie cel puţin o convenţie de colaborare cu o asociaţie/federaţie a consumatorilor sau pentru protecţia consumatorilor, recunoscută ca fiind de utilitate publică, pe întreaga perioadă în care furnizează energie sau gaze clienţilor respectivi.
Rapoartele referitoare la informare vor fi transmise ANRE pentru monitorizare, ulterior fiind făcute publice.
Documentele transmise ANRE trebuie să conţină modalităţile alese pentru desfăşurarea acţiunilor de informare şi educare a consumatorilor, numărul acţiunilor întreprinse, numărul total al apelurilor primite la numărul telefonic gratuit, primele cinci teme întâlnite în apelurile telefonice ale consumatorilor, primite la numărul gratuit, şi o succintă sinteză a modului de rezolvare a acestora, numărul de vizitatori ai punctului/punctelor de informare-documentare de la sediul principal, numărul vizitatorilor site-ului, precum şi suma cheltuită pentru realizarea acţiunilor de informare şi educare a consumatorilor.
La finele anului trecut, existau circa opt milioane de consumatori casnici de energie electrică şi 2,5 milioane de consumatori de gaze naturale. în prezent există pe piaţa de energie electrică 131 de furnizori, iar pe piaţa gazelor naturale există 43 de firme, potrivit celor mai recente raportări ANRE.

×
Subiecte în articol: economic energie consumatorilor anre