x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prima Casă îngroapă în dosare Fondului de Garantare

Prima Casă îngroapă în dosare Fondului de Garantare

de Daniela Ivan    |    12 Mai 2017   •   18:04
Prima Casă îngroapă în dosare Fondului de Garantare
Sursa foto: DIANA OROS

Românii s-au pus pe cumpărat case de frică că preţurile vor creşte şi vor ajunge la nivelul de dinainte de criză când un metru pătrat construit trecea de 2.000 de euro. Fondul de Garantare primeşte zilnic în jur de 500 de dosare de la bănci, în condiţiile în care anul trecut numărul acestora nu trecea de 220, iar în 2015 era de numai 120.

Pentru a face faţă valului de solicitări, angajaţii Fondului de Garantare vor lucra şi sâmbăta şi duminică, potrivit unui comunicat al instituţiei. “Înregistrăm un număr de peste 7.000 de dosare aflate în diferite stadii de analiză, iar numărul de noi solicitări pe care le înregistrăm zilnic depășeste 500. Acest lucru reprezintă o provocare pentru echipa FNGCIMM, care face eforturi însemnate pentru soluționarea cererilor în cel mai scurt timp”, menţionează sursa citată. Conducerea Fondului de Garantare a suplimentat numărul de angajați implicați în toate etapele procesului de analiză şi a extins programul de lucru, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Instituţia mai precizează că există fonduri pentru emiterea garanțiilor aferente celor 7.000 de dosare aflate în lucru.

Banii s-au terminat pe 20 aprilie

Fondurile pentru Prima Casă au ajuns la bănci la sfârşitul lunii martie şi în nici două luni s-au terminat. Cum prima tranşă a programului a fost deja epuizată pe 20 aprilie, o nouă sumă pentru garantarea creditelor de către stat va fi deblocată la finalul acestei luni, au spus surse guvernamentale. Tranşa va fi de 500 de milioane de lei şi va ajunge pentru garantarea a încă 5.500 de noi credite. Calculele arată că 22.300 de români îşi pot achiziţiona o locuinţă cu garanţia statului dacă luăm în calcul suma garanţiilor acordate de 2,67 miliarde de lei şi o valoare medie a unui credit Prima casă de 50.000 de euro.

Preţul locuinţelor a ajuns aproape de nivelul din anul 2010 după ce a început să crească timid încă din anul 2015. Peste 200 de euro pe metru pătrat a fost majorarea care s-a înregistrat între aprilie 2013 şi aprilie 2017, cu precizarea că în aprilie 2013 s-a consemnat valoarea cea mai mică de după criză, de 903 euro/mp. Asta înseamnă că pentru un apartament de 50 de mp se plăteşte astăzi cu 10.000 de euro mai mult decât în anul 2013, iar pentru o garsonieră de 28 de mp diferenţa este de 5.600 de euro. Analiştii economici se aşteaptă ca preţurile să avanseze cu 5-6% şi în 2017 şi spun că cele mai mari creşteri vor fi înregistrate în Bucureşti, Cluj, Constanţa, Braşov, Timişoara, adică exact unde este cea mai mare cerere.

Cum a evoluat preţul apartamentelor

Anul       Preţ euro/mp

2007       2.100    

2008       1.477

2009       1.200

2010       1.033

2011       991

2012       978

2013       903

2014       921

2015       980

2016       1.045

2017       1.105

Sursa: indicele imobiliare.ro

 

×
Subiecte în articol: prima casă fondul de garantare