x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Prima de la stat, doar pentru renovarea casei

Prima de la stat, doar pentru renovarea casei

de Daniela Ivan    |    16 Aug 2016   •   19:30
Prima de la stat, doar pentru renovarea casei
Sursa foto:

Autorităţile române vor să schimbe regulile după care funcţionează băncile pentru locuinţe. Acestea au la bază modelul german "Bauspar" prin care, în prima parte, clienţii economisesc bani şi primesc anual o primă de la stat în valoare de 25% din totalul depunerilor efectuate, fără însă a putea depăși limita maximă de 250 euro într-un an. În partea a doua, clientul poate solicita un credit pentru achiziţia sau renovarea unei locuinţe, în condiţii avantajoase, însă această opţiune nu este obligatorie.

Proiectul care stabilește noile condiții de acordare a primei de stat pentru locuințe va intra în dezbaterea Parlamentului în acest an şi, dacă va fi votat, ar urma să se aplice începând cu anul 2017. Documentul clarifică faptul că niciun client nu poate fi obligat să încheie contracte de credit, oamenii au doar dreptul, nu și obligația, de a trece în etapa creditării.

Banii trebuie justificaţi

Cea mai importantă modificare vizează prima de la stat, care va fi acordată diferenţiat. Cei care optează pentru un credit vor lua 25% din totalul depunerilor efectuate în fiecare an calendaristic, dar nu mai mult de 250 euro/anual. Cine nu doreşte să încheie un contract de credit va beneficia de o primă de 20% din totalul depunerilor efectuate în fiecare an calendaristic, în limita a 200 euro/anual. Totuşi, toți titularii contractelor de economisire-creditare, indiferent dacă au încheiat sau nu un contract de credit, trebuie să justifice cu documente contabile că au utilizat prima de la stat pentru cheltuieli în domeniul locativ. Adică pentru reabilitări sau reamenajări.

Ce spun experţii Băncii Mondiale

Modificări la schema de economisire-creditare prevede şi Stategia Naţională a Locuirii, aflată în dezbatere publică pe website-ul Ministerului Dezvoltării. „Subvenţia poate fi orientată în mod specific către persoanele care economisesc în vederea obţinerii unor împrumuturi pentru renovare”, se arată în documentul citat. Experţii Băncii Mondiale, care au făcut statului recomandări, au identificat problemele schemei Bauspar: doar 5% dintre cei care economisesc contractează un credit pentru achiziţia unei locuinţe.

Statul român a alocat de la buget circa 822 de milioane de lei, din 2005 şi până în 2015, pentru cei 300.000 de clienţi ai celor două bănci pentru locuinţe.

Randamente sigure

Scăderea drastică a dobânzilor la depozite a împins multe persoane să-şi transfere o parte din economii de la băncile generaliste la cele de locuinţe pentru prima de la stat de 250 de euro. Guvernanţii se tem că numărul celor care vor apela la băncile pentru locuinţe va creşte şi că se vor trezi cu o gaură tot mai mare în buget. Acum, cine economiseşte 1.000 de euro pe an primeşte de la stat 250 de euro şi o bonificaţie de 0,5-1% din partea băncii. Asta înseamnă un randament de 8-8,5% pe lună, cu mult peste ce dobânzi oferă băncile la depozitele pe un an, respectiv 1-2%, în funcţie de politica fiecărei bănci. Familiile care pot să economisească mai mult de 4.500 lei pe an, timp de cinci ani, pot încheia câte un contract de economisire-creditare pentru fiecare membru pentru a putea beneficia pe fiecare contract de prima de la stat.

×