x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Primaria cere falimentul Uzinelor Sodice Govora

Primaria cere falimentul Uzinelor Sodice Govora

16 Oct 2004   •   00:00

Primaria Ramnicu Valcea intentioneaza sa ceara falimentul Uzinelor Sodice Govora, patronate de controversatii frati Marius si Emil Cristescu.

Motivul pentru care primarul Mircea Gutau este hotarat sa solicite declararea starii de faliment in cazul Uzinelor Sodice Govora este datoria istorica de 14 miliarde lei pe care societatea o are la bugetul local. Ani la rand, conducerea USG a refuzat sa achite obligatiile catre municipalitate. Cristestii nici macar nu s-au sinchisit sa discute cu conducerea Primariei despre solutionarea acestei probleme, despre o eventuala esalonare a creantelor.

PROCES. Daca initial datoria USG la bugetul local se cifra la doar 11 miliarde lei, prin adaugarea penalitatilor, aceasta este acum de 14 miliarde. Debitul face si obiectul unui proces, Primaria dand in urma cu ceva timp societatea in judecata. Cristestii mai au la dispozitie o singura cale de atac, pana acum pierzand de fiecare data. In momentul in care va fi emisa o hotarare irevocabila, conducerea Primariei va cere falimentul Uzinelor Sodice Govora. Deocamdata, autoritatile nu au precizat ce se va intampla cu miile de oameni angajati la USG. (Octavian Herta)

×
Subiecte în articol: economic