x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Primii bani în pensii private

Primii bani în pensii private

de Catalin Pruteanu    |    13 Mai 2008   •   00:00
Primii bani în pensii private

Săptămîna viitoare, la 20 mai, este termenul-limită de efectuare a primelor viramente către fondurile de pensii administrate privat. Anul acesta, fondurile de pensii private vor începe să gestioneze circa 300 de milioane de euro.

Săptămîna viitoare, la 20 mai, este termenul-limită de efectuare a primelor viramente către fondurile de pensii administrate privat. Anul acesta, fondurile de pensii private vor începe să gestioneze circa 300 de milioane de euro.

 

 

Banii vor fi plătiţi, ca şi înainte, de angajatori şi vor ajunge la fondurile private obligatorii prin intermediul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS). Procentul de 2% este valabil doar în acest an, pentru că legea prevede majorarea progresivă a acestuia, de la data de 1 ianuarie, cu cîte 0,5% anual în următorii opt ani, urmînd să ajungă la 6% din venitul brut al persoanei care contribuie la bugetul asigurărilor sociale. Aceste sume pe care angajatorii le plătesc în contul angajaţilor nu se percep în plus, ci se scad din procentul de 9,5% din salariul brut virat pînă acum drept contribuţie de asigurări sociale (CAS). După cele patru luni ale campaniei iniţiale de aderare (17 septembrie 2007-17 ianuarie 2008 peste 4.100.000 de români au devenit cotizanţi ai unui fond autorizat din cadrul Pilonului II al pensiilor private obligatorii. Potrivit Comisiei pentru Supravegherea Sistemul de Pensii Private (CSSPP), “lunar, pînă cel tîrziu la data de 20 a lunii următoare celei în care au fost depuse declaraţiile nominale, CNPAS virează pentru fiecare fond de pensii, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma reprezentînd contribuţiile la fondurile de pensii private”.

 

 

 

Cifre. Există diferite estimări cu privire la suma totală a contribuţiilor, momentan conducerile instituţiilor implicate în procesul de colectare evitînd să avanseze o cifră exactă. “Suma va fi în funcţie de venitul celor care au aderat la aceste fonduri, pe care nu le cunoaştem. După prima raportare, care este la 20 mai, o să ştim exact totalul”, ne-a declarat Mariana Cîmpeanu, preşedinte al CNPAS. Potrivit Programului de convergenţă la euro aprobat de Guvern la sfîrşitul anului trecut, contribuţiile la sistemul de pensii obligatoriu administrat privat vor însuma 835 milioane de lei în 2008, adică 0,19% din produsul intern brut. Anul viitor, sumele pe care fondurile le vor primi vor fi de 1,2 miliarde de lei, urmînd ca în 2010 să ajungă la 1,8 de miliarde de lei, sumă ce reprezintă 0,33% din PIB. În 2016, cînd procentul va ajunge la 6% din salariul brut al angajaţilor, totalul contribuţiilor pentru Pilonul II va ajunge la 1% din PIB. O estimare mai optimistă a făcut, după încheierea campaniei de aderare iniţială, în luna februarie a acestui an, Mircea Oancea, preşedintele CSSPP. Potrivit lui Oancea, valoarea contribuţiilor la Pilonul II se va ridica în 2008 la circa 300 de milioane de euro, adică peste 1,1 miliarde de lei. Şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, susţinea că în următorii 20 de ani fondurile de pensii vor ajunge la o capitalizare de cel puţin 20 de miliarde de euro.


Sanctiuni. Normele CSSPP prevăd sancţiuni dure pentru angajatorii care nu virează la timp contribuţiile: majorări de întîrziere şi chiar măsuri de executare silită. În fiecare lună, pînă cel tîrziu la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost depuse declaraţiile nominale, CNPAS transmite către ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) informaţii privind declaraţiile nominale ale angajatorilor şi viramentele efectuate către fondurile de pensii private. Mai departe, ANAF, prin organele fiscale subordonate, va coordona activitatea de identificare a situaţiilor în care angajatorii nu au respectat prevederile legale privind declararea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale, dispunînd măsurile sancţionatorii prevăzute de lege.

 

catalin.pruteanu@jurnalul.ro

 

 

 

 

Restructurări

 

 

Deşi la campania de aderare iniţială au concurat 18 fonduri, rezultatele slabe le-au făcut pe patru dintre acestea să ceară deja ieşirea de pe piaţă. Marfin, Zepter, MKB Romexterra şi AG2R nu au convins nici 5.000 de salariaţi să adere la pensiile private oferite de aceste societăţi. Conform procedurii, participanţii vor fi repartizaţi de către CSSPP, în mod egal, la celelalte 14 fonduri de pensii administrate privat rămase pe piaţă. Ulterior acestei repartizări, în termen de 90 de zile participanţii se pot transfera la oricare alt fond de pensii fără plata unor penalităţi, spune Oancea (foto). În această situaţie se află 0,1% din numărul total de aderenţi la Pilonul II. Prin comparaţie, se estimează că numărul fondurilor de pensii private facultative (Pilonul III) va creşte, acestea strîngînd pînă la sfîrşitul primul trimestru din 2008 peste 75.000 de participanţi şi active nete de 6,73 de milioane de euro.

×
Subiecte în articol: economic pensii private fondurile