Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Statul roman urmeaza sa vanda in curand pachetele de actiuni pe care le detine la mai multe companii aflate partial sau integral in proprietatea sa. Masura, agreata cu Fondul Monetar International, este menita sa creasca lichiditatile aflate la dispozitia Guvernului pentru demararea unor proiecte publice prioritare, dar si sa stopeze pierderile pe care multe dintre companiile aflate pe lista de privatizari le provoaca bugetului.
Desi demersul este fara indoiala salutar, raspunsurile la doua intrebari fundamentale vor indica sansele ca demersul statului roman sa fie un succes sau un esec. Prima se refera la oportunitatea vanzarii pachetelor de actiuni intr-un moment in care criza economica mondiala a redus dramatic pretul achizitiilor. Cea de-a doua vizeaza calitatea si forta investitorilor care vor prelua companiile scoase la vanzare.
Trebuie ele vandute acum, urgent, pe orice pret si oricui, doar ca sa scapam de ele, chiar daca sumele incasate in schimbul lor vor fi minuscule si chiar daca operatiunea se va solda cu inchiderea lor si cu concedierea a mii sau zeci de mii de angajati?
In incercarea de a afla raspunsuri la aceste intrebari, nu ar fi rau daca oficialii romani ar analiza experienta Poloniei in incercarea de a privatiza sectorul chimic.
De ce Polonia? Pentru ca Polonia a reusit prin politici ferme, dar si intelepte, sa traverseze criza mondiala fara scadere economica. In 2009, anul in care economia noastra s-a prabusit cu peste 7%, oficialii de la Varsovia anuntau o crestere de aproape 2%. Aceasta performanta, ca si succesul fulminant al economiei poloneze in toata perioada care a urmat prabusirii comunismului, o recomanda ca pe un model de urmarit.
De ce sectorul chimic? Pentru ca si Polonia, desi a fost scutita de 'viziunea" unei Elene Ceausescu, a avut de rezolvat mostenirea unei industrii de profil supra-dezvoltata. Soarta tuturor combinatelor petrochimice romanesti, a rafinariei Arpechim, in special, dar si intentia de privatizare a combinatului Oltchim fac ca experienta Poloniei in acest domeniu sa fie cat se poate de relevanta. Un detaliu in plus: PCC, una dintre companiile care a incercat de trei ori, fara succes, sa cumpere anumite companii poloneze din domeniul chimiei, este unul dintre actionarii si pretendentii pentru privatizarea Oltchim.
Privatizare? Doar pentru pretul corect si cu un investitor serios
Guvernul de la Varsovia incearca de 15 ani sa privatizeze marile sale combinate chimice. In total, nu mai putin de 19 companii. Pentru a duce la bun sfarsit acest proces a fost infiintata si o institutie care sa se ocupe special de acest proces - NAFTA Polonia. Desi au existat si povesti de succes - obtinerea pretului dorit si cresterea companiilor dupa transfer, nici pana astazi procesul de privatizare nu a fost incheiat, existand posibilitatea ca unele obiective care nu au fost vandute sa fie scoase la licitatie, din nou, anul acesta.
Privatizarea a fost si continua sa fie un demers extrem de complicat, cu negocieri intinse pe ani intregi, cu multe rasturnari de situatie si abandonuri, proceduri intrerupte, reluate si iar intrerupte, dar in care dominanta a fost preocuparea statului polonez si in special a Ministerului Trezoreriei, unic actionar al NAFTA, de a obtine cel mai bun pret posibil si garantii solide ca noul proprietar este serios si va dezvolta afacerea. De cate ori una sau ambele conditii nu au fost indeplinite, polonezii au preferat sa amane privatizarea, sa sustina dezvoltarea si rentabilizarea afacerii si sa o scoata din nou la vanzare, uneori si cativa ani mai tarziu, atunci cand conditiile de piata promiteau un pret mai bun si interesul celor mai seriosi investitori. Pe scurt, au facut-o cu calm, fara graba, cu o viziune pe termen lung si au rezistat impulsului de a-si ceda proprietatile la preturi de nimic sau unor companii fara expertiza sau cu finantare dubioasa.
Cum a ratat PCC, in 2006, cumpararea combinatelor ZAK si ZAT
Doua runde de negocieri, una in 2006, cealalta in 2010, reprezinta adevarate studii de caz asupra modului in care autoritatile de la Varsovia au abordat aceasta provocare. In urma cu cinci ani, dupa esecul mai multor incercari de privatizare a doua combinate chimice - Companiile de Azot Kedzierzyn (ZAK), si Tarnow (ZAT), NAFTA Polonia a decis sa le scoata inca o data la vanzare, insa de aceasta data ca parte a unui grup numit 'Marea Sinteza de Chimie", alaturi de alte doua combinate - Zachem SA si Sarzyna SA.
Printre firmele interesate de achizitie s-a numarat si compania germana PCC, care are activitati in domeniile chimic, energetic si logistic. Firma detinuta in intregirme de cetateanul german de origine poloneza Waldemar Preussner mai incercase, in 2001, sa cumpere combinatul ZAT, insa dupa ce statul polonez si-a dat acordul, cumpararea actiunilor nu s-a finalizat deoarece un raport al investitorului sustinea ca situatia financiara a combinatului este precara.
In 2006, grupul PCC era convins nu doar ca ZAT a devenit in sfarsit o afacere buna, dar ca si ZAK este foarte atractiv. Ca urmare, oferta sa a determinat autoritatile poloneze sa i le vanda pe amandoua. In acelasi timp, Zachem SA si Sarzyna SA au fost adjudecate de grupul polonez Ciech.
La 3 aprilie, PCC a semnat acordul de privatizare cu NAFTA Polonia, ZAK si ZAT urmand a trece in proprietatea sa pentru 117 milioane de euro. Pentru parafarea acordului mai era nevoie insa de aprobarile Consiliului de Ministri si ale Oficiului Concurentei, avize considerate insa de multi ca fiind simple formalitati. Surpriza, insa! Pe 20 aprilie 2006, in loc sa primeasca aprobarile finale pentru definitivarea tranzactiei, asa cum obtinuse grupul Ciech, PCC face obiectul unei interpelari dure in Parlament.
Mai multi senatori au pus la indoiala, in termeni foarte duri, forta financiara a investitorului si capacitatea acestuia de a administra o activitate de productie chimica. In replica sa adresata Senatului, presedintele PCC, Waldemar Preussner, a incercat sa contracareze si acuzatiile potrivit carora firma sa ar fi fost favorizata in procesul de privatizare dar si ca ar exista legaturi ascunse intre PCC si alte companii interesate sa patrunda pe piata poloneza sub camuflaj. 'PCC AG nu a fost tratata preferential in raport cu ceilalti ofertanti... PCC AG este proprietatea mea, in exclusivitate si oricine ar sugera altceva, ar dovedi lipsa de buna credinta", afirma Preusnner in scrisoarea trimisa lui Bogdan Boruszewicz, presedintele Senatului Re-publicii Polone, in data de 24 mai 2006. In acel moment, decizia de vanzare a ZAK si ZAT catre PCC intrase deja in vizorul Camerei Superioare de Control (NIK), un organism aflat sub directa coordonare a Parlamentului, care verifica legalitatea procesului de privatizare.
