x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Proces cu miză de 800 milioane de euro

Proces cu miză de 800 milioane de euro

12 Iun 2017   •   15:15
Proces cu miză de 800 milioane de euro
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Grupul Electrica a fost acţionat în instanţă de către Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) pentru recuperarea a 800 de milioane de euro. Suma reprezintă prejudicii cauzate "prin neurmărirea în trecut de către Electrica a îndeplinirii obligațiilor postprivatizare" de către investitorii care au dobândit acțiuni la societățile privatizate. Potrivit unei informări transmise de Electrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), notificarea de la SEAP a fost transmisă pe data de 8 iunie, iar cererea de chemare în instanţă  vizează atât Electrica, cât şi foştii administratori ai societăţii, Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei. În prezent, Electrica mai deţine trei distribuții regionale de electricitate din România, după ce cinci distribuţii au fost privatizate, ele fiind preluate de Enel, E.ON şi CEZ.

 

Grupul "Electrica" acoperă în domeniul distribuţiei energiei electrice peste 40% din teritoriul României, având peste 3,6 milioane de consumatori

×
Subiecte în articol: electrica