x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Procesul de consolidare fiscală din România este sustenabil

Procesul de consolidare fiscală din România este sustenabil

06 Mar 2013   •   09:39
Procesul de consolidare fiscală din România este sustenabil
Sursa foto: Foto: Oana Pavelescu
România îndeplineşte condiţiile de abrogare a procedurii de deficit excesiv, iar ieşirea din această procedură va avea loc după notificarea rezultatelor bugetare pe 2012 şi validarea cifrelor de către Eurostat, în aprilie 2013.

Conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice,  îndeplinirea condiţiilor pentru ieşirea din procedura de deficit excesiv (deficit bugetar sub 3% din PIB în anul 2012 şi prognoze credibile de menţinere a deficitului sub 3% din PIB în 2013 şi 2014) a fost remarcată de vicepreşedintele Comisiei Europene, Olli Rehn, la reuniunea Consiliului ECOFIN, de la Bruxelles, la care România a fost reprezentată de ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

'Ieşirea din procedura de deficit excesiv va reprezenta confirmarea faptului că procesul de consolidare fiscală din România este sustenabil, şi că Guvernul îşi îndeplineşte angajamentele asumate din punctul de vedere al politicii bugetare', se menţionează în comunicatul MFP.

Miniştrii participanţi la ECOFIN şi-au exprimat acordul de principiu faţă de extinderea scadenţelor pentru împrumuturile acordate Irlandei şi Portugaliei (din EFSF şi EFSM), acordând Troicii mandatul de a examina opţiunile posibile, o decizie finală urmând a fi luată pe baza rezultatelor acestei analize, cu ocazia reuniunii informale a Consiliului ECOFIN de la Dublin.

ECOFIN a aprobat acordul politic rezultat ca urmare a negocierilor cu Parlamentul European pe pachetul legislativ cuprinzând normele revizuite privind cerinţele de capital (CRD IV). Mai multe state membre, printre care şi România, au reiterat necesitatea reconsiderării termenului de transpunere aferent CRD IV, astfel încât să existe cel puţin 12 luni de la publicarea CRD IV pentru formalităţile de transpunere. Acest aspect, împreună cu unele elemente tehnice ale pachetului legislativ (de exemplu prevederile privind politicile de remunerare în instituţiile financiare), vor mai fi abordate în discuţiile viitoare cu Parlamentul European şi Comisia Europeană.

De asemenea, ECOFIN a discutat şi propunerea Comisiei Europene privind mecanismul de reacţie rapidă şi mecanismul de taxare inversă pentru TVA. Ministrul Liviu Voinea a susţinut propunerea Comisiei, a accentuat necesitatea egalităţii de tratament între statele membre, plecând de la cazul concret al TVA la cereale, şi a vorbit despre necesitatea unui mecanism de urgenţă în care acordarea derogărilor pentru a putea combate frauda în materie de TVA să dureze mult mai puţin decât în prezent. O decizie în privinţa acestui pachet de propuneri va fi luată în mandatul Preşedinţiei Irlandeze.

Miniştrii au discutat şi despre procesul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare în vederea pregătirii raportului care va fi prezentat de preşedintele Herman Van Rompuy la reuniunea Consiliului European din iunie 2013. Au fost dezbătute aspecte referitoare la coordonarea ex-ante a reformelor naţionale, contractele pentru competitivitate şi creştere şi mecanismele de solidaritate.

Reprezentantul României a subliniat că este necesară identificarea unor criterii clare de evaluare a reformelor vizate. Aplicarea coordonării ex-ante trebuie să se facă într-un mod progresiv, cu o marjă de manevră pentru statele membre în funcţie de specificităţile fiecăruia şi să vizeze numai acele reforme majore care au impact asupra pieţei unice şi bunei funcţionări a Uniunii Economice şi Monetare, respectând în acelaşi timp prerogativele statelor membre.

Preşedinţia ECOFIN a informat, de asemenea, despre acordul atins cu Parlamentul European asupra pachetului Guvernanţă economică 2.

Cu ocazia participării la ECOFIN, ministrul Liviu Voinea a avut întâlniri de lucru cu Olli Rehn, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Janusz Lewandowski, comisarul pentru programare financiară şi buget, şi Rimantas Sadzius, ministrul de Finanţe lituanian, ce va prezida ECOFIN începând cu luna iulie 2013.

×
Subiecte în articol: deficit bugetar