x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producţia de oţel din România s-a înjumătăţit în 2009

Producţia de oţel din România s-a înjumătăţit în 2009

22 Ian 2010   •   00:00

Producţia de oţel din România a scăzut cu 46,4% în 2009, la 2,7 milioane de tone metrice, de la 5,03 milioane de tone metrice în 2008, potrivit datelor, publicate azi, de Asociaţia Mondială a Oţelului.

Astfel, in luna decembrie, producţia de oţel din România s-a situat la 270 de tone metrice, cu 54,1% mai puţin ca în aceeaşi lună din 2008, se arată în raportul organizaţiei.

România a fost în 2009 al 37-lea producător de oţel din lume în funcţie de volum, se arată în raport, fiind devansată de state ca Polonia (locul 20) cu 7,2 milioane de tone metrice, Cehia (29) cu 4,6 milioane de tone sau Slovacia (33) cu 3,7 milioane de tone.

Producţia mondială de oţel a scăzut cu 8% în 2009, la 1.220 miliarde de tone, cel mai redus nivel atins după anul 2005, ca urmare a impactului crizei economice mondiale, dar cantitatea fabricată în China a urcat cu peste 10%, la un nivel record, transmite Reuters.

China, cel mai mare producător de oţel din lume, a fabricat anul trecut 567,8 milioane de tone, respectiv aproape jumătate din producţia mondială.

Cea mai afectată regiune a fost America de Nord, unde producţia a coborât cu aproape 34%, declinul din Statele Unite fiind de 36,4%.

În Europa, producţia de oţel s-a redus cu 22,8%.

Japonia se află pe locul al doilea în lume în funcţie de mărimea producţiei de oţel, în timp ce Rusia a devansat Statele Unite, şi s-a plasat pe poziţia a treia.

Industria siderurgică a început totuşi să se redreseze, odată cu accelerarea activităţilor economice, ceea ce a permis producătorilor să majoreze producţia, în decembrie.

Asociaţia Mondială a Oţelului a fost înfiinţată în 1967 şi este una dintre cele mai importante organizaţii din industria de profil, reunind 180 de producători, inclusiv 19 din cele mai mari 20 de companii la nivel mondial, asociaţii naţionale şi regionale, respectiv institute de cercetare.

Membrii organizaţiei produc anual aproximativ 85% din oţelul livrat la nivel mondial, potrivit site-ului asociaţiei.

×
Subiecte în articol: observator