x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Productie-record de mobila pentru export

Productie-record de mobila pentru export

09 Sep 2004   •   00:00

Mobila, una dintre cele mai dinamice industrii, bazata pe export, are si probleme: designul si accesoriile care trebuie importate si palul melaminat scumpit cu 40% de unicul producator din Romania.

ANDREEA MIHART, ADRIAN MIHAI

Exporturile de mobila realizate de Romania au avansat semnificativ in ultimii patru ani, urmand sa atinga anul acesta valoarea de un miliard de dolari, fata de 400 milioane dolari in 2000, a declarat ieri ministrul Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu, la deschiderea celei de-a noua editii a Targului International de Mobila - BIFE-TIMB. Cresterea este cu atat mai spectaculoasa cu cat volumul de masa lemnoasa prelucrata, de 10 milioane metri cubi, nu s-a modificat din anul 2000.

RECORDURI. In aceste conditii, estimarile pentru productia din 2005 au fost depasite inca de anul trecut, fapt ce a dus la modificarea strategiei de dezvoltare a industriei mobilei, dupa cum declara Aurel Rizea, presedintele executiv al Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania. Presedintele considera insa ca momentan principala problema a industriei o constituie cresterea cu 40% a pretului la pal melaminat de catre singurul producator din Romania, cu atat mai mult cu cat producatorul detine pozitii similare si pe pietele tarilor vecine. Investigatia realizata de catre Consiliul Concurentei va dura aproximativ doua luni. "Cel tarziu saptamana viitoare, ministrul Economiei se va intalni cu producatorul de pal pentru a afla cum pot fi sprijiniti ca sa nu majoreze pretul".

STATISTICI. Potrivit datelor Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania, valoarea productiei de mobila s-a cifrat, in prima jumatate a anului, la 532 milioane euro, cu 26 milioane euro mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. Exporturile de mobila au crescut in primul semestru cu 20,4%, atingand valoarea de 419 milioane euro, in timp ce importurile s-au ridicat la 63 milioane euro, desemnand un avans de 14,6%. In 2003, valoarea productiei de mobilier a depasit 800 milioane euro, acest domeniu industrial participand cu 5% la totalul exporturilor. Romania a exportat in special in Italia, Franta, Austria, Germania, Olanda si Statele Unite ale Americii. Piata interna de mobila este in crestere cu 10% si este estimata la 200-250 de milioane de dolari. Importurile insa cresc si ele.

EXPLICATII. Producatorii de mobila sustin ca prefera sa exporte mobila decat sa o vanda pe piata interna. Motivul: romanii prefera lucrurile ieftine chiar daca nu sunt de calitate. "80% din productie merge la export, preponderent in fostele tari sovietice (Rusia, Moldova, Ucraina), dar si in Olanda si Marea Britanie", spune Daniel Patache, director comercial al unei firme din Iasi.

REUSITA

"Cred ca este cea mai reusita expozitie din acest sector de pana acum. Cred ca exista mobila pentru toate gusturile si pentru toate buzunarele. M-a impresionat atat designul mobilei de avangarda pentru tineret, dar si calitatea mobilei de arta romaneasca" - Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei si Comertului

ACCESORII DE IMPORT

Exportul de mobila aduce in balanta comerciala a Romaniei un aport pozitiv de peste 630 de milioane de dolari. Ar putea aduce si mai mult, dar industria este dependenta de importuri. Pentru ca in tara nu se fac accesorii de nivel calitativ, majoritatea se importa, ne spune Aurel Rizea, presedintele executiv al Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania. El spune ca producatorii sunt nevoiti sa importe inclusiv stofa si sticla pe care o folosesc la fabricarea mobilei.

TRANSPORT

Pentru cei care vor sa viziteze Targul International de Mobila, RATB a infiintat linia speciala 631.

Autobuzele purtand acest numar circula, de ieri, pe traseul Pta Romana, Bdul Lascar Catargiu, Bdul Aviatorilor, Bdul Maresal Prezan, Arcul de Triumf, Sos. Kiseleff, Pta Presei Libere, cu intoarcere prin Bdul Marasti, Sos. Kiseleff, Piata Victoriei, Bdul Lascar Catargiu, Pta Romana. Ele vor fi la dispozitia dumneavoastra pana in 12 septembrie, intre orele 10:30-20:30. (Florina Zainescu)
×
Subiecte în articol: economic milioane mobila