x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Propunere - CEC-ul, la bursa

Propunere - CEC-ul, la bursa

de Daniela Ivan    |    13 Dec 2006   •   00:00
Propunere - CEC-ul, la bursa

Privatizarea CEC, ultima banca mare ramasa in proprietatea statului naste discutii aprinse. Guvernantii vor sa vanda banca unui investitor strategic, iar mediul de afaceri doreste ca CEC sa ramana o banca romaneasca.

Ministerul de Finante a finalizat deja contractul de privatizare pe care doreste sa-l discute astazi in Guvern. Pentru etapa finala s-au calificat cea mai mare banca din Ungaria, OTP, si National Bank of Greece. "Nu exista un favorit pentru CEC si sper ca pretul oferit sa fie suficient de ridicat pentru ca statul sa accepte tranzactia. Sub o anunita valoare, pe care evident ca nu pot sa o precizez, nu vom vinde", a declarat ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. El a adaugat ca autoritatile pot opri procesul de privatizare in orice moment considera necesar.

SUBSCRIPTIE PUBLICA. Mediul de afaceri doreste o privatizare transparenta si sustine ca solutia Guvernului nu este favorabila Romaniei, deoarece CEC este o banca profitabila, a carei cota de piata se va dubla, a declarat Stefan D. Popa, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Bucurestiului. El a spus ca, pe primele luni din acest an, profitul brut al CEC a crescut de zece ori fata de aceeasi perioada a anului 2005. "Suma vehiculata de 500 milioane de euro o consideram prea mica", a mai spus Popa. Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB) si Alianta pentru Dezvoltare Economica se declara pentru privatizare prin subscriptie publica. "Circa 90% dintre bancile de pe piata romaneasca sunt dominate de capitalul strain. Pentru a pastra un oarecare echilibru al pietei, ultima mare banca romaneasca ar trebui privatizata prin subscriptie publica. Acesta spune ca CEC ar putea ramane in patrimoniul national si dupa trecerea sa din sectorul de stat in cel privat. Propunerea ADER are si sustinere politica. "Domnul Dan Voiculescu (n.r presedintele PC ) m-a sunat si-a cerut scuze ca nu poate veni la aceasta dezbatere, dar mi-a transmis pozitia partidului, care doreste suspendarea procesului de privatizare prin licitatie a CEC si adoptarea metodei de privatizare prin subscriptie publica", a declarat Maria Grapini, vicepresedintele Partidului Conservator.

×
Subiecte în articol: economic