x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rafo, la mana tribunalului

Rafo, la mana tribunalului

25 Noi 2004   •   00:00

ECONOMIC
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care a reprezentat si Ministerul Finantelor la adunarea creditorilor de la Rafo Onesti, nu a votat planul de reorganizare in ciuda afirmatiilor reprezentantiilor societatii care au sustinut contrariul.
CATALIN BUDESCU

Click pentru a mari imaginea
INTENTIE. Mircea Ursache, seful AVAS, spune ca va aproba reorganizarea cand va stii care este valoarea unei actiuni
Conform presedintelui AVAS, Mircea Ursache, institutia pe care o conduce a solicitat amanarea votului, intrucat nu a fost stabilita valoarea unei actiuni de un evaluator autorizat. Planul de reorganizare a Rafo Onesti, care prevede fuziunea cu Carom si conversia datoriilor in actiuni, a fost aprobat miercuri, dupa ce trei din cele cinci grupe de creditori si-au exprimat avizul in ciuda votului negativ al AVAS si al Ministerului de Finante. La randul lui, Marin Anton, consilierul presedintelui Balkan Petroleum, actionarul majoritar al Rafo, a afirmat ca si grupa creditorilor bugetari - din care fac parte institutiile statului - a votat in favoarea planului.

MOTIVE. Printre motivele pentru care Mircea Ursache nu a fost de acord cu planul de reorganizare s-a numarat faptul ca AVAS nu a primit valoarea cesiunii de creanta detinuta de Directia Vamilor Iasi la Rafo. La aceasta s-a adaugat si lipsa raspunsului la notificarea privind creantele Rafo si Carom de la Consiliul Concurentei si a procesului de evaluare a pretului unei actiuni.

Saptamana trecuta, Guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta care prevede transferul catre AVAS a creantelor fiscale detinute de Ministerul Finantelor Publice si Directia Vamilor Iasi la Rafo si Carom, in valoare de circa 15.000 de miliarde de lei. De asemenea, AVAS urmeaza sa preia si creantele detinute de SNP Petrom la Rafo, de aproximativ 2.300 de miliarde de lei.

VOT DE NEVOT. Astfel, creditorii au fost impartiti in cinci categorii, iar votul a trei din cele cinci grupe a fost suficient pentru aprobarea planului de reorganizare. In cadrul fiecarei grupe, votul decisiv a apartinut creditorilor care detineau cel putin 66% din valoarea creantelor. Acestia nu au votat individual si nu a fost luata in considerare, in mod direct, ponderea sumelor pe care fiecare dintre ei le are de recuperat. Potrivit afirmatiilor lui Anton, prima grupa cuprindea creditorii cu peste 10% datorii garantate. Compania Petrom a fost inclusa in aceasta grupa alaturi de firma Faber, opunandu-se planului de reorganizare. Cu toate acestea, votul grupei a fost validat ca fiind unul pozitiv, deoarece creantele detinute de Faber asupra Rafo sunt de 5.000 de miliarde de lei, in timp ce Petrom are de recuperat circa 2.300 de miliarde. A doua grupa reprezinta datoriile comerciale catre firme care sunt in sfera de actiune a actionarului majoritar, a treia categorie este cea a creditorilor bugetari (care s-au opus si ei), iar in a patra grupa au fost inscrisi salariatii rafinariei. Votul celei de-a cincea grupe, formata din creditori chirografari (cei care au prestat diverse servicii si lucrari de reparatii la Rafo), a fost considerat negativ, deoarece nu au fost prezenti 50% din membrii acestei categorii. Aici au fost incluse si companiile Electrica si CFR, care s-au pronuntat si ele impotriva planului de reorganizare. Decizia finala apartine acum insa tribunalului din Bacau, care urmeaza sa se pronunte asupra aprobarii planului de reorganizare a rafinariei Rafo la 8 decembrie.

AVAS, ACTIONAR MAJORITAR
In prezent, Balkan Petroleum controleaza 97,82% din capitalul social al rafinariei din Onesti. Aceasta a fost privatizata in 2001, cand 60% din actiuni au fost cumparate pentru 7,48 milioane de dolari de Imperial Oil, apartinand lui Corneliu Iacobov si Canyon Servicos din Portugalia. In octombrie 2003, Balkan Petroleum Ltd din Marea Britanie a devenit actionar la Rafo, preluand de la Canyon Servicos un pachet de 48,91% din actiunile rafinariei. Acum insa, dupa conversia datoriilor in actiuni si fuziunea cu Carom, Balkan Petroleum ar putea avea o participatie de aproximativ 20%, iar AVAS ar deveni actionarul majoritar cu circa 60% din actiuni. Restul actiunilor urmand sa fie impartite de ceilalti creditori. Potrivit lui Anton, Balkan Petroleum este detinuta in proportie de 50% de firma VGB, administrata de omul de afaceri Marian Alexandru Iancu, restul actiunilor fiind in posesia unui fond de investitii - Central European Petroleum. Aceasta, la randul ei, este controlata in totalitate de o firma off-shore din Jersey: Rathbone Fiduciares Jersey.
×
Subiecte în articol: economic AVAS acţiuni rafo balkan petroleum