x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Randamentul unui comisar - 18.200 de euro/an

Randamentul unui comisar - 18.200 de euro/an

de Daniela Ivan    |    24 Feb 2011   •   15:32

Dacă vă întrebaţi ce mai face Garda Financiară, ei bine, face contrale. Asta este concluzia care s-a desprins din bilanţul pe care şefii instituţiei l-au prezentat astăzi.

Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat anul trecut la 31 milioane de euro, în condiţiile în care firmele evazioniste au crescut cu 23% nivelul prejudiciilor. Este mult este puţin? Şefii au calculat şi randamentul fiecărui comisar, 18.200 de euro/an. Aceasta este valoarea anuală pe care un lucrător al Gărzii Financiare o aduce statului, după ce-şi plăteşte salariile, impozitele către stat etc. Contribuţia directă a comisarilor este calculată ca diferenţă între valoarea amenzilor încasaste (131.676.352 lei) şi cheltuielile (48.594.626 lei). Rezultatul, circa 19,5 milioane de euro este împărţi la numărul de lucrători 1.399 şi de aici rezultă randamentul unui angajat.

Pe de altă parte, venitul mediu net este de 2.418 lei pe lună, din care stimulentul este de 1.335 lei.

Garda Financiară raportează că valoarea bunurilor confiscate se ridică la 41,4 milioane de euro, iar valoarea TVA recuperată în urma monitorizării la 20,6 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: vama garda financiara amenzi confiscari