x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie RASDAQ - Brokerii bancilor pierd podiumul

RASDAQ - Brokerii bancilor pierd podiumul

06 Iul 2004   •   00:00

In "Top 5" pe iunie al operatorilor pe RASDAQ s-au plasat doar doua care fac parte din grupuri financiare bancare. Raiffeisen Capital & Investment si BT Securities si-au adjudecat doar 20% din valoarea tranzactiilor intermediate pe aceasta piata.

In clasamentul pe primele sase luni, ING Baring Securities si Carpatica Invest ocupa locurile trei, respectiv cinci, iar clientii lor au avut 24% din valoarea tranzactiilor. Campioana lunii iunie a fost Voltinvest, care lucreaza mai ales pentru SIF Oltenia.

O data cu promulgarea noii legi consolidate a pietei de capital, bancile vor putea tranzactiona direct la bursa. Brokerii independenti se tem ca, datorita fortei financiare mai mari, acestea vor monopoliza piata serviciilor. "Ponderile relativ mici ale societatilor brokeraj care tin de banci sunt cauzate de lichiditatea inca redusa de pe piata, iar daca vom vedea cresteri ale ponderii bancilor acestea vor fi mai ales cele straine, fara reprezentare in Romania, care nu vor mai avea nevoie de autorizatie speciala", explica Dan Barbulescu, directorul BERG. (Adrian N. Ionescu)

×
Subiecte în articol: economic