x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Răspunsul UE la taxele SUA se va ridica la 6,4 miliarde euro

Răspunsul UE la taxele SUA se va ridica la 6,4 miliarde euro

16 Mar 2018   •   22:05
Răspunsul UE la taxele SUA se va ridica la 6,4 miliarde euro

Comisia Europeană va răspunde la tarifele pe care intenţionează să le aplice Statele Unite pentru importurile de oţel şi aluminiu prin introducerea unor taxe vamale pentru o serie de produse din SUA, valoarea acestor exporturi în UE fiind de 6,4 miliarde euro.

 

Executivul comunitar a publicat vineri două liste cu produsele care vor fi afectate de posibilul răspuns european care, conform Bruxellesului, vor reprezenta echivalentul daunelor provocate de acţiunea SUA. Prima listă, a cărei valoare va fi de 2,83 miliarde euro, împărţită între produse din oţel, agricole şi din alte sectoare, va trebui notificată Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în maximum 60 de zile din momentul în care administraţia americană oficializează măsurile anunţate, ceea ce, probabil, se va întâmpla pe 23 martie.

Surse comunitare au precizat că această primă listă, care prezentată deja statelor membre, a fost făcută publică cu scopul ca părţile interesate, precum guvernele sau industria, să poată să o consulte, să vină cu contribuţii, urmand sa formuleze până pe 26 martie, obiecţiile sau propunerile lor.

Documentul include produse precum porumb dulce, suc de portocale, merişoare, bourbon, orez, produse de machiaj, tutun, motociclete, articole de îmbrăcăminte şi zeci de clase de ţevi, tuburi şi structuri de oţel folosite în construcţii şi industrie. Toate acestea vor avea o taxă de 25 % ce ar putea fi aplicată din orice moment după notificarea listei la OMC.

Exista, de asemenea, si o a doua lista, ambele totalizand 6,4 miliarde euro. Această listă va putea fi aplicată numai în momentul în care OMC va stabili că măsurile impuse de SUA sunt ilegale sau după trei ani de la data implementării acestora, respectiv 23 martie 2021. AGERPRES

×