x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Război energetic

Război energetic

22 Iun 2010   •   00:00

O vorbă din bătrâni spune că atunci "când doi se ceartă al treilea câştigă". România ar putea avea un câştig nesperat din problemele energetice pe care Bulgaria le are cu Rusia.

Bulgaria întârzie foarte mult răspunsul pe care trebuie să-l dea către Gazprom în privinţa realizării gazoductului South Stream prin această ţară. Pe de o parte, Bulgaria doreşte să forţeze mâna Rusiei pentru a obţine mai multe avantaje, pe de alta, politicienii de dreapta aflaţi la putere la Sofia se tem că proiectele energetice dezvoltate cu Rusia vor absorbi Bulgaria pe orbita energetică rusă. Celelalte sunt construcţia oleoductului Burgas-Alexandropolis şi centrala nucleară de 4 miliarde de euro de la Belene.

Numai că premierul Boiko Borisov a anunţat că Bulgaria se retrage din cadrul oleoductului Burgas-Alexandroupolis şi îngheaţă construcţia de la Belene.
Ieri, fostul premier Sergey Stanishev a acuzat autorităţile de "trădare naţională şi servirea unor interese străine", în vreme ce fostul ministru al Economiei Petar Dimitrov crede că ţara sa va avea de înfruntat un război energetic cu Rusia.
Atât Gazprom, cât şi presa rusă au relatat săptămâna trecută că România ar putea înlocui Bulgaria în construcţia South Stream.

×
Subiecte în articol: energie