x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Razboiul comercial dintre SUA si UE se anuleaza?

Razboiul comercial dintre SUA si UE se anuleaza?

26 Iul 2018   •   06:45
Razboiul comercial dintre SUA si UE se anuleaza?

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au anunţat că au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE, informează agenţiile de presă internaţionale.

 

Trump l-a primit pe Juncker la Casa Albă, iar după dialogul oficial a anunţat că relaţiile dintre Washington şi Bruxelles intră într-o fază nouă. "A fost o zi foarte mare pentru comerţul liber şi echitabil, într-adevăr o zi foarte mare", a adăugat el. "Începem negocierile chiar acum, dar ştim în bună măsură unde vrem să ajungem (...) tarife zero, bariere netarifare zero şi subvenţii zero pentru bunurile industriale non-auto", a spus liderul de la Casa Alba. 

Preşedintele Statelor Unite a mai afirmat că ţara sa va colabora cu Uniunea Europeană pentru "reducerea barierelor şi creşterea comerţului cu servicii, produse chimice şi farmaceutice, produse medicale, precum şi soia; soia este o mare problemă". 

Potrivit lui Trump, UE va achiziţiona mai mult gaz petrolier lichefiat din SUA. La rândul său, Juncker a anunţat că a convenit cu Trump ca Uniunea Europeană şi Statele Unite să nu îşi impună reciproc noi tarife în timpul negocierilor. 

Anterior, preşedintele american a ameninţat cu aplicarea unui tarif de 25% asupra importurilor de automobile; o astfel de măsură ar afecta atât producători europeni cum sunt BMW şi Volkswagen, cât şi firmele din domeniul auto din Japonia şi Coreea de Sud. AGERPRES

×