x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Razboiul gazelor - Rusia si Ucraina au cazut la pace

Razboiul gazelor - Rusia si Ucraina au cazut la pace

de Ana Ilie    |    Vitalie Calugareanu    |    05 Ian 2006   •   00:00
Razboiul gazelor - Rusia si Ucraina au cazut la pace

Moldova, o tara mica, saraca si lipsita de putere, a fost lasata din nou la mana marilor vecini - Ucraina si Rusia - , care s-au inteles in cele din urma la pretul gazelor naturale. Intr-un final, moldovenii au gasit resurse alternative.

Criza gazului dintre Ucraina si Rusia, care a afectat mai multe state europene, s-a incheiat ieri cu un acord care nu a luat prin surprindere pe nimeni. Ucrainenii s-au invoit sa plateasca pretul cerut de rusi pentru gazul natural, iar acestia din urma au gasit o formula care sa ofere totusi o reducere Kievului. Compromisul, negociat de companiile Gazprom si Naftogaz, este convenabil ambelor parti, intrucat Gazprom obtine "pretul de piata" cerut, de 230 de dolari la mia de metri cubi, in timp ce Ucraina primeste oficial gaz la pretul de 95 de dolari, diferenta fiind achitata de compania ruso-ucraineana RosUkrEnergo.

REZOLVARE. O data cu intreruperea gazului in Ucraina, si Moldova a fost lasata in frig. Daca ucrainenii si-au rezolvat problema, moldovenii nu au ajuns la nici o intelegere cu Gazprom, refuzand sa le plateasca rusilor un pret de 160 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze naturale. Cu toate acestea, Republica Moldova este in prezent aprovizionata integral cu gaze naturale, a anuntat ieri Vladimir Antosii, ministrul Industriei si Infrastructurii din aceasta tara. El a informat ca necesitatile de consum in Republica Moldova sunt acoperite conform unui acord cu Ucraina. Potrivit AFP, societatea mixta, cu participarea companiei de stat ucrainene Naftogaz si a grupului RosUkrEnergo care va fi creata pana la 1 februarie in urma unui acord incheiat ieri intre Ucraina si Rusia se va ocupa si de livrarea de gaze catre Moldova.

FRIG. Ca urmare a unor economii, consumul de gaze in Republica Moldova a scazut cu circa 15%, fara sa-i afecteze pe consumatorii casnici, a mai declarat ministrul moldovean. Totusi, timp de trei zile Basarabia a supravietuit datorita unui volum minim de gaze naturale livrate de Ucraina din rezervele proprii si pe baza energiei electrice furnizate de Romania prin trei linii de tensiune inalta care leaga cele doua maluri ale Prutului.

Sistarea livrarilor de gaze a stopat deja activitatea unor intreprinderi mari, iar centralele termoelectrice, care asigura Chisinaul cu caldura si lumina electrica, au primit mai putin de jumatate din volumul necesar de gaze. In plus, in ultimele zile, gerul si ninsorile au pus stapanire pe Moldova.

LEMNE DE ACASA. Profitand si de vacanta de iarna a elevilor, parintii au inceput sa construiasca in salile de clasa sobe din caramida rosie, tot ei angajandu-se sa le puna in fiecare dimineata copiilor in ghiozdane, pe langa carti si caiete, cate un lemn de foc. Desi caloriferele in Capitala inca nu s-au racit chiar de tot, renumitele burjuici stramosesti au inceput sa-si scoata hogeagurile prin geamurile apartamentelor chisinauienilor, cei mai fericiti fiind fierarii, care au lasat Sarbatorile la o parte si s-au apucat de lucru, ca sa faca fata cererii.

INCERTITUDINE. Potrivit lui Vladimir Antosii, conditiile unor acorduri pentru import de gaze naturale sunt negociate si cu alti furnizori din Kazahstan si Turkmenistan. Insa si negocierile cu Gazprom continua. Reprezentantul special al Gazprom a declarat ca "partea rusa spera sa incheie in curand contractul cu Moldova", precizand ca "aceasta depinde de capacitatea Chisinaului de a renunta la smiorcaieli si de a accepta pretul de 160 de dolari pentru 1.000 de metri cubi". Anterior, consilierul presedintelui Voronin, Mark Tkaciuk, a subliniat ca Moldova nu va accepta niciodata o astfel de oferta din partea Rusiei. Cu toate acestea, celula de criza infiintata in cadrul Guvernului de la Chisinau l-a trimis la Moscova, pentru continuarea negocierilor, pe presedintele SA Moldova-Gaz, Ghenadie Abaskin. Transnistria. Statul separatist are datorii de peste un miliard de dolari la compania Gazprom. "Totusi, Kremlinul a permis Transnistriei sa consume aproape gratuit gazul rusesc timp de aproape zece ani" spune Vladimir Socor, reprezentantul fundatiei Jamestown.

ROMANIA DA DOAR CURENT
Din pacate, Bucurestiul nu poate sari in sprijinul Republicii Moldova, furnizandu-i gaze naturale, a declarat premierul Calin Popescu Tariceanu. "L-am sunat pe premierul moldovean, Vasile Tarlev (foto), pentru ca eu consider ca Romania are datoria morala, si nu numai, de a fi sensibila la problemele cu care Republica Moldova se confrunta in acest moment. El mi-a explicat care este situatia, ca in Moldova aprovizionarea cu gaze naturale este facuta de Ucraina din rezervele proprii si prin conductele care aduc gazul din Turkmenistan. Au o cantitate redusa la 50%, dar, din pacate, in privinta furnizarii de gaze de catre Romania nu putem sa-i ajutam cu nimic", a spus Tariceanu. In schimb, daca moldovenii de peste Prut vor avea nevoie de mai multa energie electrica, le vom sari in ajutor. "Cu energia electrica nu au probleme in acest moment. Dar daca va fi nevoie, disponibilitatea noastra ramane valabila", a precizat premierul. (Florina Zainescu)

BULGARII
Gazprom are in vedere si dublarea pretului la gazele naturale vandute Bulgariei, potrivit sectiei ruse a postului de radio Deutsche Welle. Conform contractului de furnizare incheiat intre Rusia si Bulgaria in anul 1998, Sofia plateste 120 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale. Desi contractul va expira abia in anul 2010, este de asteptat ca reprezentantii celor doua tari sa inceapa negocierile privind modificarea termenilor acestuia. Potrivit Deutsche Welle, pretul de vanzare ar putea fi stabilit la 260 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze. Peste 97% din gazele naturale folosite in Bulgaria sunt furnizate de Rusia.
×