x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie RCS&RDS schimbă profitul pe pierdere.

RCS&RDS schimbă profitul pe pierdere.

de Alexandru Radescu    |    16 Iun 2011   •   21:00
RCS&RDS schimbă profitul pe pierdere.

Operatorul RCS&RDS a terminat cu pierderi anul fiscal 2010, in conditiile in care in 2009 s-a consemnat un castig net de peste 211 milioane de lei. 'Se aproba amanarea discutarii bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2011. Se aproba ca pierderea inregistrata potrivit situatiilor financiare sa fie acoperita in anii urmator', potrivit datelor publicate de operator in Mo­nitorul Oficial. De asemenea, compania de cablu-telefonie-internet va vinde anual sefilor si anumitor salariati sau reprezentanti ai firmelor din grup actiuni la un pret pre­ferential, reprezentand cel mult 1% din actiunile societatii si/sau de la alte firme, daca sunt indeplinite criteriile stabilite pe baza planului de afaceri. Conform documentului pu­blicat in MO, actionarii au aprobat ca presedintele CA al RCS&RDS, Alexandru Oprea, sa primeasca o remuneratie neta lunara de 20.000 de lei.

In prima parte a anului, RCS&RDS a incheiat doua acorduri de finantare in valoare de 206 mi­lioane de dolari si, respectiv, 125 mi­li­oane de euro. Banii ar putea fi folo­siti de companie pentru refinantarea datoriilor totale de 175 milioane de dolari care ajung la scadenta in acest an. Agentia de evaluare Moody’s a retrogradat recent ratingul companiei din cauza datoriilor din acest an, precum si celor de 375 milioane de euro care ajung la maturitate in 2012.

Iar bancile care au acordat banii sunt in esenta aceleasi care au acordat in 2007 creditul de 500 milioane de dolari contractat in 2007. Acesta era la acea vreme cel mai mare cre­dit bancar luat de o firma privata ro­maneasca. Imprumutul fusese aranjat de ING si Citibank, dar au mai par­ticipat si alte trei banci: ABN Amro, actuala Royal Bank of Scotland, Bank Austria Creditanstalt (acum UniCredit) si Raiffeisen. Pentru acest credit Cable Communications Systems Olanda, actionarul majoritar al companiei de co­mu­nicatii a constituit in favoarea ING Bank o garantie reala mobiliara de rang doi asupra a 215.252.727 de actiuni, reprezentand 51% din capitalul social al RCS & RDS. Garantia acopera o suma maxima de plata de 278 de milioane de dolari.

In conditiile in care pe piata au circulat zvonuri privind o intentie a RCS&RDS a cumpara operatorul UPC, 'calcule ale hartiei' au demonstrat constituirea unui monopol. Mi­nistrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, a declarat la inceputul lunii martie ca posibila fuziune dintre RCS&RDS si UPC ar forma un monopol pe pietele de distributie tv si internet fix. Practic, achizitia UPC de catre compania controlata de Zoltan Teszari ar duce la formarea unui gigant care ar detine aproape 70% din piata de distributie de semnal tv prin cablu si peste 50% din piata serviciilor de internet fix. Pe de alta parte, ministrul Vreme a men­tio­nat ca 'verdictul final' asupra si­tuatiei de monopol sau pozitie do­minanta va fi dat de Consiliul Concu­rentei si Autoritatea de Reglementare in Comunicatii.

×
Subiecte în articol: economia