Soseaua costiera, sustinuta de primarul PSD Radu Mazare, nu va mai primi finantare din fondurile europene gestionate de Ministerul Integrarii Europene. Ministrul Anca Boagiu a aflat din Jurnalul National ca proiectul lui Mazare incalca legislatia in vigoare.
Anca Boagiu, ministrul Integrarii Europene (MIE), a tinut cont in cele din urma de recomandarile ministrului Mediului, Sulfina Barbu, care s-a opus constructiei strazii care ar trebui sa uneasca portul Tomis de statiunea Mamaia. In urma materialului "Boagiu da bani strazii Mazare", publicat ieri in Jurnalul National, MIE a hotarat excluderea proiectului "Cresterea atractivitatii turistice a falezei Tomis Mamaia" de pe lista celor ce urmau a fi finantate din fonduri structurale, incepand cu 2007. Astfel, demersul primarului Radu Mazare a ramas iar fara sustinere. Prin HG nr. 811 din 21 iunie 2006, privind finantarea din bugetul Ministerului Integrarii Europene a asistentei tehnice pentru pregatirea de proiecte de investitii publice, finantabile prin Programul Operational Regional 2007-2013 (POR), Executivul a aprobat o lista cu 96 de proiecte ce vor fi finantate din 2007 din fonduri structurale. Conform anexei, proiectul, "Cresterea atractivitatii turistice a falezei Tomis Mamaia" era primul pe Lista de Dezvoltare a regiunii Sud-Est. "In prezent, acest proiect se afla pe lista celor care vor fi pregatite pentru finantare din fondurile structurale", se arata intr-un e-mail trimis la data de 17 august de catre MIE si semnat de Daniela Taranu.
CIRCUL ACUZATIILOR MINISTERIALE
|
Prins in ofsaid, ministrul Integrarii a trecut la acuzatii. Intr-un drept la replica trimis redactiei, Anca Boagiu sustine ca "Declaratia Danielei Taranu nu este autentica. Jurnalista care a redactat articolul nu a avut nici o discutie cu doamna Taranu in care aceasta sa faca afirmatiile prezentate in articol". Intr-adevar, discutia la care face referire ministrul Boagiu nu a avut loc telefonic, ci prin intermediul e-mailului semnat de consilierul de presa al MIE. Ministrul precizeaza si ca Daniela Taranu ocupa functia de consilier de integrare si purtator de cuvant al ministerului, si nu cum o promovase redactorul JN in functia de director de comunicare.
|