x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rectificarea bugetară: cine câştigă, cine pierde

Rectificarea bugetară: cine câştigă, cine pierde

de Adrian Stoica    |    07 Aug 2019   •   10:50
Rectificarea bugetară: cine câştigă, cine pierde
Sursa foto: DIANA OROS

Ministerul Finanţelor Publice prevede, în proiectul de rectificare bugetară, o majorare a veniturilor bugetului de stat pe anul 2019 cu 2,251 miliarde de lei şi a cheltuielilor cu 285,7 milioane de lei. Conform proiectului, publicat ieri pe site-ul MFP, în cazul veniturilor, influenţa se reflectă în principal pe următoarele categorii de venituri: impozit pe profit plus-1,608 miliarde de lei, taxe pe proprietate-plus 352,9 milioane de lei; alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane fizice plus-130,8 milioane de lei şi alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice-plus 86,2 milioane de lei.

Cea mai mare scădere, de circa 1,8 miliarde de lei, apare la proiectele cu finanțare din fonduri europene aferente exercițiului 2014-2020, se arată în nota de fundamentare a rectificării bugetare. În acelaşi timp însă, Guvernul suplimentează bugetele administraţiilor locale cu suma de 4,4 miliarde de lei.

 

Cine pierde

 

Ministerul Transporturilor: -128,8 milioane de lei;

Fondurilor Europene: -681,9 milioane de lei;

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat: -243 milioane de lei;

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: -310,4 milioane de lei;

Ministerul Cercetării și Inovării: -369,1 milioane de lei;

Ministerul Educației Naționale: -1,03 miliarde de lei;

Ministerul Apelor și Pădurilor: -138,9 milioane de lei;

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor:

- 106,5 milioane de lei.

Secretariatul General al Guvernului: -143,6 milioane de lei.

La instituțiile la care au fost diminuate creditele bugetare nu au fost diminuate corespunzător și creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și a lucrărilor de investiții. Diminuarea referindu-se doar la creditele bugetare (cash).

 

Cine câştigă

 

Ministerul Finanțelor Publice: +2.243,6 milioane de lei;

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: +970,5 milioane de lei;

Ministerul Muncii și Justiției Sociale: +326,4 milioane de lei;

Ministerul Mediului: + 92,2 milioane de lei;

STS, ars la buget

Cu excepţia Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), care va pierde bani la rectificarea bugetară, toate celelalte servicii au tras lozul câştigător şi de această dată.

Serviciului de Telecomunicaţii Speciale: -71,66 milioane de lei;

Serviciul Român de Informaţii: +396,5 milioane de lei;

Serviciului de Informaţii Externe: +47,15 milioane de lei;

Serviciului de Protecţie şi Pază: + 42,87 milioane de lei.

 

×
Subiecte în articol: rectificarea bugetară