x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reduta BNR, sparta de Senat

Reduta BNR, sparta de Senat

11 Iun 2004   •   00:00

ECONOMIC
Senatorii vor ca politicile monetare ale BNR sa fie realizate in limita unui buget aprobat de Parlament.
VALI BLANARU
Cativa senatori au adus modificari substantiale statutului de functionare a BNR. Potrivit unui amendament, adus de senatorii PSD Viorel Stefan si Avram Craciun, si Vasile Horga de la PRM, Parlamentul va putea aproba cati bani cheltuieste BNR. Un alt amendament permite Curtii de Conturi sa verifice „operatiunile desfasurate de BNR, care influenteaza resursele financiare ale statului si sectorului public, inclusiv executia bugetului de venituri si cheltuieli". Aceste prevederi deschid calea pentru implicarea altor organisme ale statului in deciziile de politica monetara.

Argumente

„Eu n-am vazut nici un impediment, nici un amestec in treburile interne ale Bancii Nationale. Bugetul este propus de catre Banca Nationala. Si, mai mult decat atat, un consiliu de administratie, care este format din executivul Bancii Nationale. Ma intreb daca aceia care intocmesc bugetele au competenta sa se autoverifice", spune senatorul PRM Vasile Horga. „Nimeni nu a verificat pe ce s-au dus banii BNR in ultimii 14 ani atunci cand nu s-a facut politica monetara. S-au achizitionat hoteluri, restaurante, s-a investit in cluburi de fotbal si s-a plecat in concedii in strainatate", a spus Horga. Cat priveste controlul pe care Curtea de Conturi ar urma sa-l faca privind modul de executie al resurselor financiare ale BNR, Vasile Horga spune ca era firesc sa se ia o asemenea decizie. Nimeni nu se poate situa pe o pozitie de stat in stat - mai declara senatorul. Potrivit lui Horga, senatorii au respins un alt amendament care stabilea ca salariul guvernatorului BNR nu poate fi mai mare decat al primului ministru. „Daca aceste sume vor fi incluse in bugetul de venituri si cheltuieli pe care il va aproba Parlamentul sunt sigur ca nu-si vor mai stabili salarii uriase", a mai spus senatorul.

Dispare independenta BNR

„Cele doua amendamente anuleaza independenta bancii centrale. Este in pericol de a se pierde continutul pietei valutare si a pietei monetare, pentru ca bugetul Bancii Nationale inseamna 93% bani pentru politica monetara. Banca Nationala nu poate sa zica: eu nu fac acum dobanda de 20%, ci o fac numai de 16%, fac o economie si cu asta fac un drum. Asa ceva este interzis de legile tarii, de practica europeana si de toate legile lumii", a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.

El spune ca daca aceste doua decizii se vor aproba, pe termen lung, vor duce la inflatie si derapaje economice. „Banca Nationala nu va mai putea controla inflatia, atata vreme cat in spate vine Curtea de Conturi si te controleaza de ce ai pus dobanda atata si nu atata", crede Vasilescu.

Replica

In replica la afirmatiile senatorului PRM, Vasilescu sustine ca din anul 2000, cand s-au schimbat legislatia bancara, BNR a oprit actiunile de sponsorizare. „Cat despre excursiile in strainatate, asta mi se pare o aberatie. Nimeni nu a plecat in excursie pe banii BNR. Cat priveste deplasarile in strainatate, la varsta mea imi permit sa critic conducerea BNR ca aceste deplasari au fost sub nivelul optim. Nimeni nu a facut in Romania inainte de ’89 politica monetara. Foarte putini dintre specialistii din afara BNR inteleg mecanismele de politica monetara, iar acesta a fost invatata din mers in contact cu specialistii din bancile centrale cu economie de piata", a mai spus Vasilescu.

Prevederi anti-europene

Amendamentele adoptate de Senat la proiectul de lege privind statutul BNR nu corespund cu prevederile legislatiei europene si trebuie eliminate din textul final al actului normativ, a declarat ieri ministrul Integrarii Europene, Alexandru Farcas. „Norocul este ca procedura parlamentara n-a fost incheiata si sunt sigur ca legea va iesi asa cum trebuie de la Camera decizionala, Camera Deputatilor, adica fara amendamente", a afirmat Farcas. Potrivit oficialului MIE, responsabilitatea principala privind concordanta cu acquis-ul comunitar revine ministerului initiator, respectiv Ministerul Finantelor Publice. „In forma care a plecat de la Guvern, proiectul nu avea aceste articole. Secretarii de stat de la Finante ar fi trebuit sa fie prezenti si sa explice eventualele neconcordante cu legislatia din Uniunea Europeana", a explicat Farcas.
×
Subiecte în articol: economic