x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reforma - Pensiile private, devin obligatorii

Reforma - Pensiile private, devin obligatorii

de Catalin Pruteanu    |    16 Feb 2007   •   00:00
Reforma - Pensiile private, devin obligatorii

Romanii nu sunt pe deplin lamuriti cu privire la contributiile la fondurile private de pensii, recunoaste Mircea Oancea, seful Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dar crede ca sistemul va avea succes. Pana la sfarsitul anului, toti angajatii sub 35 de ani vor fi obligati sa adere la un fond privat.

Jurnalul National: De ce avem nevoie de pensii private?
Mircea Oancea: Motivul este schimbarea sistemului asigurarilor sociale de stat. Numarul de contribuabili in sistem s-a redus, iar numarul de pensionari a crescut in permanenta. A crescut sansa de viata, iar sistemul public de pensii in administrarea statului nu mai face fata. S-a considerat ca trebuie facuta o reforma a sistemului de asigurari sociale si s-a adoptat aceasta reforma, propusa de Banca Mondiala pe trei piloni. Reforma a inceput prin adoptarea Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii, dar ea nu este completa pana nu se pun in aplicare si componentele private; pilonul doi - pensii obligatorii in administrare privata; si pilonul trei - pensiile facultative.

Ce a facut pana acum Comisia?
Avem un calendar de punere in aplicare a acestei componente destul de strans, care presupune trei etape absolut obligatorii pana la colectarea contributiilor in sistem. Colectarea contributiilor se face in sistem centralizat, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Casa Nationala de Pensii, care va tine un registru al participantilor si care va determina care este acel 2%.
Cel tarziu din august ne gandim ca, odata incheiat un proces de autorizare, vom da un termen pana la care vom autoriza companii si fonduri. Lista respectiva va fi afisata pe site-ul comisiei, i se va face publicitate si de catre Comisie, si de catre fiecare administrator in parte. Aceasta procedura de aderare la un fond va avea o perioada limitata impusa prin lege, adica in patru luni de zile de la momentul in care Comisia va anunta inceperea procesului de aderare vor trebui sa opteze. In cele patru luni de zile, Casa Nationala de Pensii, care este institutia de evidenta, va face o evaluare si, daca se constata ca cei care erau obligati, cei pana in 35 de ani, nu si-au depus optiunea, n-au aderat la un fond, vor fi notificati si li se va comunica ca in termen de 30 de zile vor fi alocati aleatoriu la un fond din cele autorizate. Dupa ce se termina si perioada asta de 30 de zile, poate sa inceapa procesul de colectare a contributiilor. Asta inseamna sfarsitul anului. Daca incepem in august, pana in decembrie va fi aderarea si alocarea in forma aleatorie.

Contributii

Cu cat vor trebui sa contribuie angajatii sub 35 de ani la aceste fonduri?
Salariatii pana in 35 de ani obligatoriu, respectiv salariatii pana in 45 de ani benevol, trebuie sa adere la un fond de pensii administrat privat. Legea prevede ca, in primul an in care va incepe colectarea de contributii, contributia fiecarui angajat la un fond de pensii administrat privat va fi de 2% din salariul brut. Deci, in primul an va fi 2% si, incepand cu 1 ianuarie a anului urmator, se va majora aceasta contributie cu cate 0,5% pana se ajunge, in 8 ani, la 6% din salariul brut.

Care este valoarea comisioanelor care vor fi percepute de administratorii fondurilor pentru administrare?
Legea prevede nivelul maxim al comisioanelor si acestea sunt din doua componente: comision de administrare dedus din contributia bruta, virata in contul fondului, si asta este pana la un nivel de 2,5% din acea contributie bruta inainte de a se transforma contributia in unitati de fond si a se investi banii, si un alt comision este la sfarsitul fiecarei luni, din valoarea activului net acumulat. Comisionul de administrare e de pana la 0,05%.

Ce masuri de siguranta sunt prevazute pentru contribuabili?
Prima si cea mai importanta masura este existenta si functionarea acestei comisii de supraveghere. Un al doilea element de siguranta este existenta unei banci-custode, unui depozitar. Prin acest depozitar se elimina orice posibilitate de frauda, de pacalire a investitorilor si a comisiei, pentru ca se fac verificari incrucisate. Un al treilea element de siguranta e obligativitatea unui auditor financiar. Un element de siguranta in ultima instanta, la care nimeni nu vrea sa se ajunga si la care mi-e greu sa cred ca se va ajunge, asa cum e construit sistemul, e fondul de garantare a pensiilor. Acest fond de garantare va trebui sa fie constituit dupa ce se autorizeaza minimum trei administratori.

Legislatie

In momentul de fata, cadrul legislativ este complet?
Nu este complet, nici din punctul de vedere al legilor de baza, dar nici din punctul de vedere al normelor de aplicare. Inca nu avem o lege privind modalitatea de calcul si de plata a pensiilor. Pana acum, s-a elaborat legislatia in ce priveste perioada de acumulare - de investire. A doua etapa e perioada de dezinvestire, perioada de plata a pensiilor.

Credeti ca romanii au inteles clar ce inseamna pensii private obligatorii sau facultative?
Nu, nu cred ca au inteles foarte clar, din pacate, dar sunt optimist ca, pana la finalul anului si cel putin pentru perioada de inceput, campania publica de informare generala pe care intentionam s-o derulam impreuna cu Ministerul Muncii si campaniile de marketing ale viitorilor administratori vor creste foarte mult gradul de informare si chiar gradul de incredere in sistem.

×
Subiecte în articol: economic pensii private fond