x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Relaxarea fiscală, în pericol. Acordul României cu FMI și CE este deraiat

Relaxarea fiscală, în pericol. Acordul României cu FMI și CE este deraiat

de Adrian Stoica    |    16 Iul 2015   •   08:50
Relaxarea fiscală, în pericol. Acordul României cu FMI și CE este deraiat
Sursa foto: Adrian Manolache

Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) a discutat ieri, la Bruxelles, stadiul acordului României cu instituţiile financiare internaţionale. Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat lapidar, pe pagina sa de Facebook, la finalul discuţiilor, că acordul României cu FMI și CE va continua.

În ciuda optimismului afişat de ministrul Teodorovici, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis a ţinut să pună lucrurile la punct. El a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la finalul reuniunii, că programul de asistenţă financiară al CE pentru România nu este suspendat, dar este "deraiat", deoarece modificările fiscale creează îngrijorări. „Cât priveşte situaţia României, care sunt îngrijorările noastre în ceea ce priveşte programul, este deraiat şi nu am putut face un review formal al acordului. În timpul acordului precedent şi al acestuia, în fapt, au fost realizate mari progrese, România are o creştere economică bună, deficitul bugetar se încadrează în limitele descrise de pactul fiscal (MTO) şi se implementează o serie de reforme structurale care îmbunătăţesc competitivitatea economiei României, astfel că există multe dezvoltări pozitive. Din păcate, acum trebuie spus că pe partea fiscală vedem o abatere fiscală, Guvernul plănuieşte reducerea TVA cu 5 %, dar şi alte reduceri de taxe. Estimăm că deficitul bugetar al României va ajunge la circa 3% din PIB. În această situaţie complicată, cu siguranţă nu este un semnal foarte asigurător pentru pieţele financiare acest deficit care creşte foarte rapid. Astfel că am prezentat îngrijorările noastre autorităţilor, rămânem gata să discutăm în continuare în privinţa programului care expiră în septembrie. Încă recomandăm autorităţilor române să folosească acest timp pentru a urmări efectiv reformele necesare. Până acum, programul rămâne deraiat“, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele Comisiei Europene.

Codul Fiscal au fost adoptate de Parlament la finalul lunii trecute, aşteptând în prezent promulgarea, însă actualul context internaţional ar putea determina întoarcerea lui în Parlament, spre reexaminare.

Prevederi ale noului Cod Fiscal:

Reducerea TVA la 19%
reducere accizelor la carburanţi
diminuarea impozitului pe dividende la 5%.
reducerea accizelor pentru alcool şi băuturi alcoolice
eliminarera impozitului pe construcţii speciale
 

×