x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reorganizare la MMFPS

Reorganizare la MMFPS

de Diana Scarlat    |    09 Apr 2009   •   00:00

În şedinţa de guvern de ieri s-au discutat propunerile privind reorganizarea agenţiilor şi autorităţilor din subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin comasarea unor instituţii.



Reorganizarea şi restructurarea MMFPS vizează comasarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei (ANPF) cu Agenţia Naţională pentru Egalitate de şanse (ANES) sau cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC).

În acest caz va fi redus numărul de departamente şi chiar de posturi. Reprezentanţii ANPDC susţin că numărul posturilor este oricum mai mic decât cel prevăzut în organigramă şi că nu se exclude varianta redirecţionării unor funcţii publice în cazul comasării cu ANPF.

În acelaşi timp, reprezentanţii ANPF spun că nu se poate discuta încă despre o reducere de personal, însă noua structură a instituţiei va ţine cont de resursa umană în funcţie de pregătirea profesională şi de experienţa fiecărui angajat, astfel încât o parte din personal ar putea fi redirecţionat.

În privinţa Inspecţiei Sociale (IS) şi a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), în cadrul discuţiilor de ieri nu s-a discutat despre o eventuală comasare. S-a vorbit, în schimb, despre reducerea cheltuielilor, bugetul ANPH fiind deja cu 20% mai mic decât în 2008.

×
Subiecte în articol: economic