x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Revoluția roboților. Oamenii, nevoiți să-și inventeze meserii

Revoluția roboților. Oamenii, nevoiți să-și inventeze meserii

de Giulia Anghel    |    17 Ian 2019   •   11:51
Revoluția roboților. Oamenii, nevoiți să-și inventeze meserii

Revoluţía digitală a schimbat faţa lumii. Conexiunile rapide la mii de kilometri distanţă ne-au modificat radical şi definitiv vieţile. Ceea ce a funcţionat până de curând, astăzi nu se mai potriveşte. Munca noastră, cariera, programul de lucru, sunt diferite. Meserii care până ieri erau la mare căutare sunt pe cale de dispariţie.

Previziunile spun că până în 2025 lumea se va schimba radical datorită inteligenţei artificiale, a imprimării 3D, a roboticii, realităţii virtuale, biotehnologiei şi transportului autonom. Perfecţionarea permanentă a angajaţilor şi investiţiile companiilor în dezvoltarea talentelor sunt cele mai eficiente metode pentru adaptarea la realităţile de azi şi de mâine. Modificările vor fi atât de rapide încât una din două meserii va dispărea, după cum arată un raport privind competitivitatea, realizat de Adecco. Altele se vor transforma. Sunt însă şi specializări care vor rezista în timp.

85% din meseriile din 2030 încă nu au fost inventate, iar 800 de milioane de locuri de muncă vor dispărea din cauza automatizării, se arată într-un studiu Dell Technologies.

Dacă în secolul trecut oamenii lucrau în acelaşi loc de muncă întreaga viaţă, programul era full-time, primele se acordau în bani, iar bărbaţii erau preferaţi la angajare, acum piaţa muncii arată altfel. Se promovează egalitatea între sexe, vechimea într-o singură companie este din ce în ce mai scurtă, se lucrează din ce în ce mai mult de acasă, beneficiile salariale sunt diverse. Angajaţii vor să-şi dezvolte şi alte cunoştinţe decât cele pentru care s-au pregătit în şcoală, astfel încât, pe lângă studiile tehnice, urmează cursuri de management şi comunicare. Într-o lume interactivă, inteligenţa emoţională este considerată astăzi mai importantă decât cea academică.

Elevii români conectaţi la lume

Deşi sistemul de învăţământ autohton este învechit, elevii sunt conectaţi la lumea în care trăiesc. Doi din trei liceeni consideră că meseriile viitorului aparţin roboticii, calculatoarelor şi inteligenţei artificiale, potrivit studiului Ghidul Meseriilor Viitorului. Două treimi din liceeni vor să lucreze în IT – 32% şi medicină – 31%. Doar 13%  vor să se îndrepte către business şi numai 8% preferă o carieră juridică. În poliţie sau armată vor să lucreze 6% şi doar 3% vor să fie profesori.

Specialişti la mare căutare

Programatorii, administratorii de reţea, specialiştii în securitate cibernetică vor fi tot mai căutaţi. Turismul spaţial se va dezvolta iar oamenii vor începe să foreze pe alte planete. Folosirea energiilor alternative şi a reciclării deşeurilor au dus la apariţia de noi specializări.

Îmbătrânirea populaţiei va creşte nevoia de persoane care să asiste vârstnicii, cum sunt îngrijitorii, asistenţii medicali, terapeuţii ocupaţionali.

Nutriţioniştii şi cercetătorii în domeniul alimentar vor fi indispensabili într-o lume în care modul de obţinere a hranei ridică tot mai multe semne de întrebare. Dezvoltarea tehnicilor medicale, a aparaturii şi a pieţei de medicamente, îi va determina pe medici şi farmacişti să se perfecţioneze continuu, să aibă cunoştinţe solide de biologie, chimie, matematică, dar să ştie şi să relaţioneze cu pacienţii.

Presa s-a mutat pe internet. Editorii online trebuie să suţină site-urile şi blogurile. Reclamele sunt astăzi mai importante decât produsul, aşa încât este nevoie de specialişti în marketing, copywriteri, planneri. Candidaţii în alegeri au nevoie de experţi în comunicare pentru susţinerea campaniilor electorale.  

Analiştii financiari trebuie să explice măsurile fiscale, pentru a atrage atenţia asupra derapajelor şi a educa populaţia cum să-şi gestioneze mai bine banii.

Într-o lume în care economia se bazează pe acorduri între state, cetăţenii militează pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor, protejarea mediului înconjurător devine necesară, avocaţii în drept internaţional sunt importanţi. Automatizarea şi descoperirile în domeniul biologiei fac necesară specializarea juriştilor în dreptul roboţilor şi în etica geneticii.

Roboţi în locul oamenilor

Mai mult de 10% dintre locurile de muncă vor fi automatizate în următorul deceniu, potrivit studiului McKinsey Global Institute, iar 65% din joburile din viitor vor fi diferite de cele de azi, potrivit raportului Forumului Economic Mondial-FEM.

În SUA sunt folosite maşinile fără şofer de către companiile de tip Uber. În mai multe oraşe din lume autobuzele autonome asigură transportul în comun. În agricultură dronele ajută deja la supravegherea şi ierbicidarea terenurilor. Combinele agricole sunt supravegheate de un operator care le dirijează din faţa computerului. Fermele mari alocă fonduri importante pentru contrucţia unor roboţi pentru culegerea fructelor. Şi în România sunt folosite astfel de tractoare la muncile agricole din Bucovina, Banat, Brăila.

Operatorii call center au început deja să fie înlocuiţi cu roboţi vocali. Până în 2025 meseriile de translator, şofer comercial, vânzător retail vor fi automatizate.  Până în 2060 inteligenţa artificială va putea realiza orice fel de muncă.

Inteligenţa artificială este folosită în biologia marină, medicină, poliţie şi producţie. Armata alocă sume importante dezvoltării tehnicilor de luptă. Roboţii militari sunt deja prezenţi în zonele de conflict. China, SUA şi Israelul deja îi folosesc.

 

 

 

×
Subiecte în articol: joburi viitor