Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Statisticile europene ne aruncă pe ultimele locuri în topurile sărăciei, la bătaie cu bulgarii. Că are salariul mic o simte în fiecare zi pe pielea lui muncitorul român şi îi reamintesc, an de an, statisticile Comisiei Europene. Suntem aici nu pentru că am fi mai leneşi decât alte naţii, ci pentru că revoluţia tehnologică s-a oprit la graniţele României. Consumăm resurse multe, pentru a produce puţin şi scump, astfel că în bătălia acerbă a competitivităţii pe o piaţă globalizată produsele noastre nu au prea mari şanse.
Un indicator relevant pentru nivelul de tehnologizare al industriei este “productivitatea resurselor”. El măsoară consumul de resurse pentru realizarea Produsului Inten Brut (PIB) şi, deşi în ultimii ani am avut o creştere permanenă a PIB, înregistrăm, alături de bulgari, cel mai slab randament al utilizării resurselor pentru formarea lui. Cu numai 0,4 echivalent euro/kg, suntem la mare distanţă de media europeană, care este de 2,04. În ceea ce priveşte fostele ţări comuniste, cel mai bine stă Cehia, cu 1,08 echivalent euro/kg, Ungaria, cu 0,80 şi Polonia, cu 0,61. Cele mai performante ţări din Europa, raportat la acest indicator, sunt Olanda şi Luxemburg, cu 4,17 echivalent euro/kg, Regatul Unit, cu 3,78 şi Italia, cu 3,20. Ceea ce este şi mai grav pentru economia românească este faptul că în ultimii ani acest indicator s-a degradat (0,7 euro/kg în 2016), ceea ce indică o dezvoltare extensivă şi nu una intensivă, în trend cu economiile europene.
Capacitatea de a utiliza cât mai eficient materiile prime ţine în primul rând de tehnologiile folosite, acestea influenţând în mod direct productivitatea muncii.
Dezindustrializarea a crescut productivitatea energetică
Productivitatea consumului de energie (“productivitatea energetică”) este indicatorul care oferă o imagine a gradului de decuplare a consumului de energie de creşterea PIB. Media europeană a ajuns în 2018 la 8,2 euro/kilogram echivalent petrol, în timp ce România a înregistrat 4,86, reuşind să devanseze chiar şi Cehia (4,1), dar fiind mult în spatele Poloniei (7,2). Cele mai mari performanţe la acest indicator le au Irlanda (18,28), Germania (14,48) şi Norvegia (11,84). Evoluţia pozitivă a indicatorului în România, de la 43% din media UE în 2007, la aproape 60% în 2018, trebuie pusă în strânsă corelaţie cu reducerea puternică sau lichidarea capacităţilor de producţie din industria petrochimică şi metalurgie după 1989, ca parte a procesului de dezindustrializare a economiei care a avut ca efect, printre altele, şi reducerea drastică a consumului de energie.
Stăm prost la ecoinovare
Un element important al politicile europene pentru creşterea eficienţei utilizării resurselor şi trecerea către o economie cu emisii reduse de carbon este ecoinovarea. Performanţele ţărilor la acest capitol se măsoară prin indicatorul “Eco-Inovation” raportat la media UE, care este echivalent cu 100. Interesul României pentru ecoinovare este la cote scăzute, cu un punctaj de 66 reuşim să depăşim doar Bulgaria, care are 50, şi Polonia, care are 59. În acelaşi timp însă, Slovenia are 107, Cehia 100, iar Ungaria 73. Una din explicaţiile pentru lipsa de interes a companiilor româneşti pentru ecoinovare este inexistenţa politicilor fiscale încurajatoare. Vorbim aici despre scutiri de taxe, credite subvenţionate pentru investiţii, subvenţii directe, toate regăsindu-se printre recomandările Comisiei Europene. Pe de altă parte, România nu a reuşit nici până acum să pună la punct un sistem de achiziţii publice ecologice, deşi despre acest lucru ni se vorbeşte de câţiva ani. Cel mai bine la ecoinovare stau Luxemburg, cu 138, Germania, cu 137, şi Suedia, cu 132.
Prin ecoinovare se înţelege orice formă de inovare care îşi propune să realizeze un progres semnificativ şi demonstrabil către o dezvoltare sustenabilă care protejează mediul, prin reducerea impactului asupra mediului, sporirea rezistenţei la presiunile asupra mediului sau printr-o utilizare mai eficientă şi mai responsabilă a resurselor naturale.
Comisia Europeană, 2011
Cheltuielile pentru cercetare, la minimum
Un alt indicator relevant pentru preocuparea unei ţări de a avea o economie performantă, orientată spre inovare îl reprezintă cheltuielile alocate pentru cercetare-dezvoltare ca procent din PIB. Cu numai 0,51% din PIB în 2018, deşi avea ca ţintă o alocare de 2%, România a fost la coada UE. Din cele peste 4,7 miliarde de lei alocate, 4,3 miliarde de lei au fost cheltuieli curente (90,8%), şi numai 440,6 milioane lei au fost cheltuieli de capital (9,2%). Comparativ cu procentul alocat de noi, Bulgaria a reuşit să aloce 0,75% din PIB (ţinta era 1,5%), Cehia 1,93% (ţinta era 1%), Ungaria 1,53% (ţinta era 1,8%), iar Polonia 1,2% (ţinta era de 1,7%). Media UE a fost de 2,12% din PIB, iar ţările care au alocat cel mai mult, ca procent, au fost Suedia, cu 3,31, Austria, cu 3,17, şi Germania, cu 3,13.
