x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ROBOR rupe uşa. Record pe 8 luni

ROBOR rupe uşa. Record pe 8 luni

23 Apr 2019   •   10:00
ROBOR rupe uşa. Record pe 8 luni
Sursa foto: JanPietruszka/Getty Images/iStockphoto

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a atins ieri, 22 aprilie, 3,40% pe an, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR). O valoare atât de mare nu a mai fost înregistrată din ziua de 6 august 2018, când nivelul a fost tot de 3,40%.

ROBOR la 3 luni a început anul în scădere, după ce la 1 ianuarie a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, care impunea taxe pe activele bancare în funcţie de nivelul acestui indice. Astfel, la 3 ianuarie 2019, cota a fost de 2,99% şi abia la 23 ianuarie avea să depăşească pragul de 3%, situându-se la 3,03%.

În urmă cu o lună, Executivul a modificat OUG 114, astfel încât „taxa pe lăcomie”, plătită de bănci, a devenit mai mică şi independentă de ROBOR. Practic, băncile cu peste 1% cotă de piaţă achită anual 0,4% din valoarea activelor, iar cele cu sub 1% cotă de piaţă – 0,2%.

Totodată, Guvernul a adus şi schimbări care îi interesează direct pe clienţi. Dobânda variabilă la creditele în lei va fi calculată ca sumă dintr-un indice de referinţă şi o marjă fixă, aplicată de bancă pe toată durata contractului. Indicele (noul ROBOR) reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor din piaţa interbancară.

×
Subiecte în articol: robor