x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România ar pierde miliarde de dolari dacă petroliştii fug de la Marea Neagră

România ar pierde miliarde de dolari dacă petroliştii fug de la Marea Neagră

de Daniel Apostol    |    10 Oct 2018   •   07:46
România ar pierde miliarde de dolari dacă petroliştii fug de la Marea Neagră

România vrea taxe mari la Marea Neagră, numai să aibă cine să le plătească. Povara fiscală crescută pune investiţiile străine directe sub semnul întrebării şi nici nu are cum să garanteze că statul va putea avea mai multe venituri bugetare din taxarea petroliştilor.

Înainte ca Parlamentul să adopte Legea offshore, Marea Neagră era considerată o destinaţie sigură pentru derularea a două mari proiecte de investiţii străine directe în sectorul energetic şi ambele promiteau că ar intra în producţie în următorii maximum cinci ani: în 2020 proiectul de exploatare de gaze naturale Midia, sub umbrela Carlyle Group, iar în 2022 proiectul Neptun Deep, operat de consorţiul ExxonMobil - OMV Petrom. Dar mai întâi este aşteptată decizia de investiţie ce trebuie luată de către companiile care au în concesiune perimetrele respective. Pentru asta, companiile trebuie să fie sigure cel puţin de faptul că mediul de reglementare şi regimul fiscal oferite de statul român sunt un factor favorabil investiţiei.

Pierd investitorii, dar şi statul român

Dar în timp ce cadrul de reglementare este construit extrem de strict (restrictiv), cadrul fiscal se anunţă extrem de împovărător şi ambele par să arunce în aer raţionamentul economic al respectivelor proiecte de investiţii. Am asistat la contondenţe politice în chiar sânul coaliţiei de guvernare cu privire la ultimele amendamente şi forme ale legii ce va guverna exploatarea de gaze naturale la Marea Neagră şi aşteptăm noi dezbateri în Camera Deputaţilor (la comisii de specialitate, dar şi în plen) care să exprime modul în care coaliţia reuşeşte (sau nu) să dea undă verde investitorilor în offshore-ul românesc.

Potrivit unor surse care citează un raport WoodMackenzie, dacă regimul fiscal va fi extrem de dur (cum arată ultimele amendamente disputate săptămâna asta), pierderea celor care au investit deja în explorarea perimetrelor în cauză ar putea ajunge la circa 2,6 miliarde de dolari calculate la valoarea prezentă netă.

Şi tot potrivit analizelor citate, pierderea statului român s-ar ridica la circa 7,5 miliarde de dolari, semnificând venituri bugetare potenţiale, dar nerealizate dacă cele două consorţii de la Marea Neagră nu iau decizia de investiţie, în prezenţa unei legi offshore restrictive şi a unui impozit suplimentar împovărător. În acelaşi timp, o lege dură va scădea competitivitatea regională a României.

×
Subiecte în articol: taxe nari petrol