x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România are cel mai ieftin teren arabil din UE

România are cel mai ieftin teren arabil din UE

de Cristian Anton    |    22 Mar 2018   •   17:50
România are cel mai ieftin teren arabil din UE
Sursa foto: prudkov/Getty Images/iStockphoto

România este ţara cu cel mai ieftin teren arabil (în medie - 1.958 euro) din Uniunea Europeană, în timp ce Olanda a avut în anul 2016 cele mai ridicat preţ la achiziţionarea unui hectar de teren arabil (63.000 euro), arată datele publicate de Eurostat. Preţul terenului arabil în fiecare regiune din Olanda este mai ridicat decât nivelul mediu din toate celelalte state membre ale UE. În rândul regiunilor UE pentru care sunt disponibile datele pe 2016, cel mai scump hectar de teren arabil a fost în regiunea Liguria din Italia (în medie - 108.000 euro), iar cel mai ieftin în regiunea Yugozapaden din Bulgaria (în medie - 1.165 euro). În perioada 2011 - 2016, cea mai mare creştere a preţurilor terenurilor arabile s-a înregistrat în Cehia, Lituania, Estonia, Letonia şi Ungaria. Nu tot terenul din UE este deţinut de fermieri care lucrează pământul, mulţi îl arendează. Cea mai scumpă este arendarea unui hectar de teren arabil în Olanda (în medie - 791 euro pe an) şi cea mai ieftină în Letonia (în medie - 46 euro pe an). Datele pentru Belgia, Germania, Grecia, Italia, Cipru, Malta, Portugalia şi România nu sunt disponibile. Cele mai recente statistici arată că străinii deţin 40 la sută din suprafaţa arabilă de la noi. Este vorba despre aproximativ 5,3 milioane de hectare, cifră confirmată chiar de Ministerul Agriculturii. Cei mai mulţi proprietari străini de terenuri arabile în România sunt libanezi, austrieci şi italieni. 

 

×
Subiecte în articol: teren arabil ieftin