x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România are cele mai mici preţuri la alimente din Uniunea Europeană

România are cele mai mici preţuri la alimente din Uniunea Europeană

20 Iun 2018   •   13:09
România are cele mai mici preţuri la alimente din Uniunea Europeană

Preţurile la bunurile şi serviciile de consum variau semnificativ în Uniunea Europeană (UE), în anul 2017, în condiţiile în care în Danemarca şi Luxemburg preţurile se situau la 142%, respectiv 127% faţă de media din UE, la polul opus fiind Bulgaria (48%) şi România, unde preţurile se situau la 52% faţă de media din UE, arată datele publicate miercuri de Eurostat. 

Pe categorii de produse, în 2017 preţul unui coş comparabil de produse alimentare şi băuturi non-alcoolice varia între 62% din media UE în România şi 65% în Polonia, până la 150% din media UE în Danemarca şi 126% în Suedia. Cu alte cuvinte, alimentele şi băuturile non-alcoolice sunt de două ori mai scumpe în Danemarca decât în România. 

Băuturile alcoolice şi ţigările sunt cele mai ieftine în Bulgaria (56% din media UE) şi România (69%) şi cele mai scumpe în Irlanda şi Marea Britanie, 174% respectiv 157% din media UE. Eurostat subliniază că aceste diferenţe mari de preţuri se explică şi prin regimul diferit de taxare a acestor produse în rândul statelor membre. 

Restaurantele şi hotelurile sunt o altă categorie unde se înregistrează mari diferenţe de preţuri în rândul statelor membre. Preţurile variază de la 45% din media UE în Bulgaria şi 53% în România, până la 151% din media UE în Danemarca şi 146% în Suedia. Cu alte cuvinte, restaurantele şi hotelurile sunt de trei ori mai scumpe în Danemarca decât în Bulgaria. AGERPRES

×
Subiecte în articol: romania pret mic alimente ue