x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, implicată activ în reforma politicii agricole comune

România, implicată activ în reforma politicii agricole comune

16 Mai 2019   •   09:14
România, implicată activ în reforma politicii agricole comune

Prioritatea Preşedinţiei române a Consiliului UE este negocierea pachetului legislativ legat de reforma politicii agricole comune (PAC), în contextul următorului cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, în timpul întâlnirii avute ieri, la București, cu comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan. Cu acest prilej, ministrul Daea l-a asigurat pe Hogan că, în domeniul agriculturii, prioritatea principală a Preşedinţiei române va fi negocierea pachetului legislativ legat de reforma PAC, în contextul următorului cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027, se arată într-un comunicat dat publicității pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Printre celelalte priorităţi se vor număra bioeconomia, inovarea şi cercetarea în domeniul agriculturii, proteinele vegetale, precum şi sănătatea plantelor şi a animalelor, menționează aceeași sursă. În domeniul pescuitului, Preşedinţia română va continua lucrările vizând planurile multianuale de gestionare şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM), precum şi dimensiunea externă a politicii comune în domeniul pescuitului. De cealaltă parte, „comisarul european şi-a exprimat deplina satisfacţie faţă de modul în care acţionează Preşedinţia română, remarcând odată în plus numărul de dosare finalizate (9), care situează ţara noastră în fruntea ţărilor care au deţinut preşedinţia în ultima perioadă”, mai precizează comunicatul MADR.  Cu numai o zi înainte, ministrul Daea condusese lucrările reuniunii Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit), desfăşurat la Bruxelles. Între principalele teme aflate pe agenda Consiliului s-au aflat Pachetul de reformă a PAC post 2020 și Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC - schimb de opinii cu privire la noul model de performanţă.

 

×